Live

Foto Epava unei ambarcaţiuni de lux vechi de 2.000 de ani, descoperită de scafandri arheologi în golful din Alexandria, Egipt

Data actualizării: Data publicării:
Foto: archaeologymag.com

O ambarcaţiune de lux veche de aproximativ 2.000 de ani a fost descoperită în adâncurile golfului din Alexandria de către scafandri arheologi ai Institutului European de Arheologie Subacvatică. Nava, lungă de peste 35 de metri, se afla scufundată lângă fosta insulă regală Antirhodos, potrivit AFP și Agerpres.

Carena acestei ambarcaţiuni, cu o lungime de peste 35 de metri şi o lăţime de aproximativ şapte metri, zăcea în adâncurile portului de pe insula regală Antirhodos, în prezent scufundată, potrivit unui comunicat al institutului cu sediul în Alexandria.

„Desene în greacă, găsite pe grinda centrală a chilei, pot fi datate în prima jumătate a secolului I. Acest lucru întăreşte ipoteza potrivit căreia nava a fost construită în Alexandria”, într-o perioadă în care insula regală încă adăpostea un palat şi un templu dedicat zeiţei egiptene Isis, potrivit aceleiaşi surse.

Randare 3D a epavei. Foto: archaeologymag.com

Această ambarcaţiune, o „thalamegos”, „ar fi avut o cabină decorată luxos şi pare să fi fost propulsată exclusiv cu rame”, potrivit comunicatului.

Institutul menţionează că „cele mai faimoase dintre aceste barje de agrement au fost giganticele palate plutitoare ale Ptolemeilor”, o dinastie elenistică. Cleopatra a folosit una dintre acestea pentru a-i arăta lui Iulius Cezar curiozităţile Egiptului, în primăvara anului 47 î.Hr., notează instituţia.

Franck Goddio, directorul IEASM, a publicat recent un studiu detaliat despre insula regală şi marele său templu, pe baza excavaţiilor subacvatice efectuate de arheologi scafandri încă din anii 1990.

Foto: archaeologymag.com

De-a lungul anilor, coloane, statui, monede şi alte comori scufundate de un cutremur au fost recuperate din adâncuri, iar unele sunt expuse în prezent la Muzeul Greco-Roman din Alexandria, care retrasează perioada antică fastuoasă a acestui mare port mediteranean.

Cercetările viitoare asupra carenei ambarcaţiunii „promit să fie o călătorie fascinantă în viaţa, religia, luxul şi plăcerile de care se bucurau pe căile navigabile ale Egiptului roman antic”, potrivit institutului.

Parţial scufundat în vremurile antice, oraşul Alexandria se numără printre zonele cele mai vulnerabile la schimbările climatice şi la creşterea nivelului apelor. Chiar şi în cel mai optimist scenariu elaborat de ONU, o treime din Alexandria va fi inundată sau nelocuibilă până în 2050.

Foto: archaeologymag.com

Editor : Ș.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Tatăl unui supraviețuitor al accidentului din Timiș a ajuns în România și a descris într-un cuvânt condițiile din spital

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul va redeschide punctul de trecere dintre Gaza și Egipt doar după ce trupul neînsuflețit al ultimului ostatic va fi recuperat

Românii fug de iarna din țară și aleg concedii pe plajă, la soare. Care sunt principalele destinații de vacanță, pe început de an

Hamas susține că-și va dizolva guvernul din Gaza, când un nou organism palestinian va prelua puterea

Marile orașe „pierdute” ale Antichității: Șase așezări istorice pe care arheologii nu le-au găsit niciodată

Partenerii noștri