Live

Foto Epava unui submarin italian scufundat acum 80 de ani a fost găsită de scafandrii din Grecia

Data actualizării: Data publicării:
Epava submarinului Jantina. Foto: Twitter

Scafandrii din Grecia au descoperit epava unui submarin italian la 80 de ani după ce acesta a fost scufundat de Forţele Aliate în Marea Egee în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează Reuters.

Submarinul Jantina, care a plecat din insula greacă Leros cu 48 de militari la bord, s-a scufundat pe 5 iulie 1941, după ce a fost lovit de o torpilă lansată de submarinul britanic HMS Torbay. 

Epava submarinului italian a fost găsită luna trecută de Kostas Thoctarides, unul dintre cei mai renumiţi scafandri din Grecia, şi de echipa lui, la sud de insula Mykonos, la o adâncime de 103 metri. Scafandrii eleni au utilizat un vehicul subacvatic comandat de la distanţă, ROV Super Achilles, care a inspectat epava într-o manieră foarte detaliată din punct de vedere vizual. 

"Istoria navală este ca un joc de puzzle, iar epava este o parte din acest puzzle", a declarat Kostas Thoctarides, care este expert maritim. "Confruntarea dintre două submarine reprezintă un eveniment naval rar", a adăugat el.

Identitatea submarinului Jantina a fost verificată cu ajutorul unor documente din arhivele Biroului de Istorie Navală din Italia, a precizat scafandrul grec, scrie Agerpres.

Aceasta este cea de-a patra epavă a unui submarin care a fost localizată şi identificată de Kostas Thoctarides. 

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce își aruncă grecii oalele pe geam de Paște. Cele mai ciudate tradiții în jurul lumii

Descoperire macabră la o fostă bază nazistă. Cinci schelete cu mâinile și picioarele tăiate, descoperite la „Bârlogul Lupului”

Ultimele zile ale lui Hitler. Pe 30 aprilie 1945, dictatorul care visa „Reich-ul de 1000 de ani” se sinucidea în buncărul său

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

Partenerii noștri