Live

Mecanismul prin care Terra și-a creat primul rezervor de apă. Un studiu arată cum a ajuns apa la suprafață și a permis apariția vieții

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Oamenii de ştiinţă chinezi au descoperit un mecanism crucial ce explică modalitatea prin care Terra ar fi stocat cantităţi enorme de apă la începuturile evoluţiei sale, descoperire care oferă o perspectivă nouă asupra evoluţiei spectaculoase a Pământului de la o minge de magmă la planeta care susţine viaţă din ziua de azi.

Un grup de cercetători de la Institutul de Geochimie din Guangzhou, administrat de Academia Chineză de Ştiinţe, a demonstrat experimental că mantaua profundă a Pământului ar fi acţionat asemenea unui rezervor masiv de apă în urmă cu peste patru miliarde de ani, potrivit unui studiu publicat vineri în revista Science.

„Ce s-a întâmplat cu apa după ce oceanele de magmă de la începuturile Terrei s-au cristalizat? În ceea ce priveşte mantaua de la cea mai mare adâncime, răspunsul a fost unul vag”, se afirmă într-un editorial publicat în revistă, potrivit Agerpres.

Răspunsul îl oferă bridgmanitul, mineralul dominant în mantaua inferioară. Deşi până acum se credea că deţine o capacitate limitată de stocare a apei, echipa chineză a descoperit că acest mineral are de fapt o abilitate puternică de stocare, care variază în funcţie de temperatură.

Oamenii de ştiinţă au recreat condiţiile extreme din mantaua inferioară - presiune mare şi temperaturi incandescente de aproximativ 4.100 de grade Celsius - folosind o celulă de diamant-nicovală în combinaţie cu încălzirea laser.

Descoperirile oamenilor de ştiinţă au scos la iveală un paradox: cu cât mediul este mai fierbinte, cu atât mai eficient bridgmanitul captează şi înmagazinează molecule de apă formate în urma răcirii magmei.

În urma acestui proces, în mantaua solidă ar fi fost posibilă izolarea unei cantităţi de apă echivalentă cu un volum cuprins între 0,08 şi 1 din volumul tuturor oceanelor moderne, se afirmă în studiu.

Acest „depozit de apă” a fost readus treptat la suprafaţă prin activităţi vulcanice, contribuind la formarea unei planete albastre şi locuibile.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Faliment global al apei”. ONU avertizează că lumea a ajuns la un „punct fără întoarcere”

O furtună solară majoră a lovit Pământul. Meteorologii explică ce efecte poate avea fenomenul

Rezervoarele care alimentează capitala Iranului sunt aproape goale după cea mai gravă secetă din ultimele decenii

De ce este apa potabilă mai scumpă în Prahova față de municipiul Ploiești. Explicațiile autorităților și comparația cu alte zone

Partenerii noștri