Live

VIDEO. Un brad de pe vremea lui Mihai Viteazu concurează pentru titlul de arborele european al anului 2020

Data publicării:

Un brad impunător, de pe vremea lui Mihai Viteazu, și mai înalt decât un bloc cu 10 etaje este reprezentantul României în lupta pentru titlul de arborele european al anului 2020. Copacul din județul Sibiu are 15 contracandidați de pe tot continentul.

Are un diametru de aproximativ 2,5 metri, 3 metri la bază și ar trebui să îl putem cuprinde în jur de 7-8 oameni aproximativ, cum e foarte mare”, explică pădurarul de la Gura Râului, județul Sibiu.

Vechi de peste 500 de ani și mai înalt de 30 de metri, bradul secular numit și Paznicul Cibinului este cel mai vechi pom din Munții Cindrel. Falnicul arbore din comuna Gura Râului de lângă Sibiu concurează cu 14 copaci din Cehia, Croația, Polonia, Portugalia, Slovacia și Marea Britanie. Localnicii sunt convinși că va câștiga concursul.

Este cel mai frumos și este cel mai mare brad”, spune o localnică.

Devenit obiectiv turistic, bradul din secolul al XVI-lea, este mândria localnicilor și păzit ca ochii din cap.

E un brad care a strâns multe amintiri. Degajă liniște. Toată lumea rămâne încântată că a rezistat”, spune o femeie.

Legenda spune că falnicul arbore a rămas în picioare după i-a fost de folos unui cioban care își pierduse oile. Din vârful lui, păstorul și-a zărit mioarele.

Se spune că un ciobănaș, venind o furtună mare cu tunete și fulgere, s-a pus cu capul în cojoc, a adormit și când s-a trezit nu a mai găsit oile. A început să plângă, nu știa ce să facă. Și-a dat seama să urce în vârful bradului, el fiind mai mare peste toți, a văzut oile într-o poieniță, a venit acasă, le-a povestit părinților ce s-a întâmplat, iar aceștia, împreună cu sătenii au propus ca acest brad să rămână netăiat, să dăinuie peste veacuri”, povestește legenda primarul comunei Gura Râului, Gheorghe Călin.

Bradul uriaș de la Gura Râului poate fi votat arborele european al anului pe site-ul treeoftheyear.org cu începere de la 1 februarie. În ultimii ani, România a avut mereu copaci „finaliști” la acest concurs.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie a murit după ce un brad a căzut peste ea la un târg de Crăciun din Belgia

Nicuşor Dan: Un brad de 30 de metri se montează în Piaţa Constituţiei. Va fi cel mai spectaculos din România

Un tânăr de 20 de ani și o tânără de 17 ani au murit după ce au intrat cu scuterul într-un excavator care nu le-a acordat prioritate

VIDEO Un brad uriaș a căzut peste o mașină aflată în mers, la Azuga

Partenerii noștri