Live

Un incendiu a izbucnit la locomotiva unui tren de călători, în gara Slatina Timiş. Călătorii au fost evacuaţi

Data publicării:
Incendiul care a cuprins locomotiva a fost stins într-o oră de pompieri. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Cornel Putan/Inquam Photos

Un incendiu a izbucnit, luni dimineaţă, la locomotiva electrică a unui tren de călători care circula pe ruta Orşova-Caransebeş, cei 50 de călători care se aflau în cele două vagoane ale garniturii fiind evacuaţi fără probleme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, potrivit Agerpres.

Trenul staţiona în gara Slatina Timiş, atunci când a izbucnit incendiul. La faţa locului s-au deplasat pompierii militari de la Detaşamentul Caransebeş, cu două autospeciale pentru stingerea focului şi o ambulanţă SMURD.

"Călătorii au fost evacuaţi. Din fericire, nu au fost înregistrate probleme medicale. Incendiul a fost stins după aproximativ o oră de la primirea apelului de urgenţă", a precizat sursa citată.

Din gara Caransebeş a fost trimisă o altă locomotivă pentru a efectua manevrele necesare degajării căii ferate şi pentru transportul vagoanelor cu persoane până la destinaţie.

Călătorii vor pleca spre destinaţie cu acelaşi tren, după ce va fi înlocuită locomotiva, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un vagon de tren a luat foc în gară. Anunțul CFR

Incendiu la locomotiva unui tren pe ruta Râmnicu Vâlcea–Sibiu. Pasagerii au fost evacuați, DN 7 și calea ferată, blocate

Incendiu la locomotiva unui tren de călători, în judeţul Constanţa

Incendiu la locomotiva unui tren cu 36 de vagoane care transportă țiței. Au intervenit pompierii din Prahova

Partenerii noștri