Digi24 continuă campania națională de donare de sânge „Avem același sânge”, miercuri, 10 decembrie, în București, la Palatul Parlamentului.
Andi Cârlan, fost donator de sânge, în momentul de față navigator de pacienți, oferă un răspuns celor care caută o motivație care să-i îndemne să ia decizia de a dona sânge.
„Aș spune că principalul motiv pentru care e bine să donăm sânge este că gestul ăsta foarte altruist ne poate salva viața și eu sunt exemplul viu al faptului că se poate întâmpla asta. Așa am aflat că sunt diagnosticat cu cancer, mergând să donez sânge. Deși mergeam să donez pentru alții și nu pentru mine, mie donarea de sânge mi-a salvat viața și mi-a arătat că poate să facă asta pentru oricare dintre noi.
Fiecare dintre noi ar trebui să facă un set de analize anual sau măcar o dată la doi ani, în funcție de vârstă și în funcție de starea de sănătate, dar cei mai mulți sărim peste etapa asta și donarea de sânge este un eveniment la care, vrei, nu vrei, ți se recoltează sânge, ți se fac niște analize și asta poate să releve și, din păcate, de multe ori relevă, faptul că nu suntem chiar atât de bine pe cât credem.
Motivația mea era că îmi doream foarte tare să ajut oamenii, pentru că am aflat cât de important este și am aflat că sângele nu poate fi creat în laborator încă și atunci singura modalitate pentru oamenii care au nevoie de sânge pentru a supraviețui este ca cei sănătoși, voiam să spun noi, cei sănătoși, dar nu mai e cazul, voi, cei sănătoși, să mergeți să donați sânge.
Dincolo de gestul foarte nobil de a salva viețile unor oameni pe care nu-i cunoaște, poate să-și salveze chiar propria viață, iar donarea de sânge în sine este un gest care ne ajută prin faptul că, donând sânge, corpul este pus în situația de a reîmprospăta practic stocul de sânge și este ca o detoxifiere, ca o curățare a propriului sânge. Și atunci, chiar dacă nu ai neapărat pe cineva în gând pe care vrei să-l salvezi, chiar dacă tu nu te gândești că ai putea să ai nevoie vreodată, fă-o măcar pentru a-ți schimba sângele”, a declarat Adi Cârlan.
Despre campanie
“Avem același sânge”, primul proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților, s-a dovedit o campanie cu impact major în comunitate. Digi24 continuă demersul început pe 1 decembrie 2022, pentru a ajuta pacienții, dar și cu speranța că autoritățile vor accelera procesul de reorganizare a sistemului de transfuzie, esențial pentru supraviețuirea multor bolnavi. Procesul de donare de sânge include, de asemenea, verificarea stării de sănătate pentru donatori, ceea ce poate ajuta la identificarea timpurie a problemelor neobservate.
Din 2022, până în prezent, prin generozitatea a peste 5.000 de donatori, mai mult de 13.000 de pacienți au primit sângele de care aveau nevoie pentru a merge mai departe în lupta cu boala.
Proiectul Digi24 “Avem același sânge” a fost recunoscut și premiat de mai multe ori pentru impactul său social. Campania a primit distincții de la Casa Regală a României, precum și premii la Romanian Healthcare Awards, Gala COMMA Awards, Romanian CSR Awards si Gala Romanian Sustainability & CSR Awards 2025.
Digi24 îi invită pe toți cei interesați să se alăture acestei inițiative, pentru că doar împreună putem face o diferență reală în viața pacienților din România.
Proiect susținut de SANADOR
Editor : A.D.V.