Un fotbalist a murit la doar câteva zile după ce a jucat la Cupa Mondială 2026. Jayden Adams avea 25 de ani

Data publicării:
Jayden Adams.
Jayden Adams. Foto: Profimedia Images

Mijlocaşul echipei Mamelodi Sundowns şi al naţionalei Africii de Sud, Jayden Adams, a decedat la vârsta de 25 de ani, la doar câteva zile după ce a jucat pentru ţara sa la Cupa Mondială, relatează BBC.

Adams a jucat în toate cele trei meciuri din faza grupelor disputate de Africa de Sud la turneul final, unde echipa a ajuns în faza eliminatorie înainte de a pierde în faţa co-gazdei Canada în şaisprezecimi de finală.

„Am aflat cu profundă consternare şi cu inima îndurerată de trecerea în nefiinţă a lui Jayden Adams”, a declarat Gayton McKenzie, ministrul sportului, artelor şi culturii din Africa de Sud, într-un comunicat.

„Fotbalul sud-african a pierdut unul dintre cele mai strălucite tinere talente, iar naţiunea noastră este alături de familia sa, de colegii săi de echipă şi de milioanele de suporteri care l-au văzut evoluând de la un tânăr promiţător din academia de tineret la un jucător cu drepturi depline al naţionalei Bafana Bafana”, se mai arată în comunicat. 

Poliţia din Africa de Sud a anunţat că a deschis o anchetă după ce, sâmbătă dimineaţă, a fost găsit cadavrul unui bărbat în vârstă de 25 de ani într-o casă din Schotschekloof, o suburbie a Cape Town.

„Cauza decesului lui Jayden nu a fost confirmată încă, şi doresc să fac un apel către reprezentanţii mass-media şi către public să dea dovadă de reţinere şi compasiune şi să se abţină de la speculaţii, pentru a le oferi familiei sale şi clubului Mamelodi Sundowns spaţiul şi intimitatea de care au nevoie în acest moment incredibil de dificil. Orice informaţie oficială va fi comunicată de către părţile competente la momentul potrivit”, a adăugat McKenzie.

Adams a fost titular în meciul terminat la egalitate, 1-1, împotriva Cehiei, din Grupa A, deşi aflase că bunica sa murise cu doar câteva ore înainte de fluierul de start.

Sindicatul Fotbaliştilor din Africa de Sud s-a declarat „devastat de moartea prematură” a lui Adams, care a debutat pentru naţională în 2022. „Jayden a reprezentat recent Africa de Sud la Cupa Mondială din 2026, purtând speranţele naţiunii cu mândrie, curaj şi distincţie. Moartea sa reprezintă o pierdere imensă pentru familia sa, colegii de echipă, cluburile, comunitatea fotbalistică şi ţara în ansamblu. Fotbalul sud-african a pierdut un jucător talentat, un mândru slujitor al acestui sport şi o viaţă tânără care mai avea încă atât de multe de oferit.”

Adams şi-a început cariera la Stellenbosch FC, înainte de a se transfera la Mamelodi Sundowns în ianuarie 2025, unde a câştigat titluri de campion naţional şi în Liga Campionilor Africii.

A făcut parte din lotul Africii de Sud care a ajuns în semifinalele Cupei Africii pe Naţiuni din 2024, înainte de a fi convocat în lotul lui Hugo Broos pentru Cupa Mondială, unde echipa a scris istorie ajungând pentru prima dată în fazele eliminatorii ale competiţiei.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai voie să tai copacul din propria curte? Când îți trebuie aprobare și ce amenzi poți risca în 2026
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Un avion Delta Air Lines a aterizat de urgență după ce pilotului i s-a făcut rău în timpul zborului: „Trebuie...
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja