Sari la conținut

70 rezultate pentru eticheta Valer Dorneanu

  1. Culisele CCR. Cum s-a răzgândit Daniel Morar pe ordonanţa privitoare la secţia specială de investigare a magistraţilor

    Curtea Constituțională (CCR) a avut miercuri un comportament bizar, amânând absolut toate cauzele pe care le avea pe ordinea de zi după o ședință fulger care a durat mai puțin de un sfert de oră, scrie G4Media.ro.

    Citește știrea
  2. Cristina Tarcea, noi detalii despre întâlnirea pe întuneric cu Valer Dorneanu: A fost la o facultate de drept din Bucureşti

    Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a vorbit, luni seara, la Antena 3, despre întâlnirea pe întuneric cu preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, precizând că a fost o întâlnire la o facultate de drept din Bucureşti şi că ea a deschis discuţia despre...

    Citește știrea
  3. Reacția lui Valer Dorneanu la dezvăluirea șefei ICCJ privind discuția pe întuneric

    Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, a declarat miercuri că i-a trimis să citească soluţia pe toţi cei care l-au întrebat despre justificarea deciziei CCR privind completurile de cinci judecători de la Instanţa supremă. „Nu fac niciun comentariu la declaraţii pe care...

    Citește știrea
  4. Șefa ÎCCJ, despre o discuție cu șeful CCR: A fost atât de întuneric încât la final am luat haina domnului Dorneanu

    Preşedintele Curţii Supreme povesteşte o întâmplare aproape incredibilă azi. Şeful Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a invitat-o pe Cristina Tarcea să discute despre completurile de 5 judecători, pe întuneric, cu telefoanele lăsate la uşă. Atât de şocantă ar fi fost întrevederea pe întuneric...

    Citește știrea
  5. Amnistia şi graţierea sunt doar lovitura de grație, restul se face ACUM

    Asaltul asupra justiției se săvârşeşte bucată cu bucată, pas cu pas, sub ochii noştri, chiar acum, chiar în lipsa loviturii finale – amnistia și grațierea. Concentrați pe bau-baul cu care politicienii îi țin în șah pe români din 2017 încoace, trec pe lângă noi sumedenie de măsuri care duc spre...

    Citește știrea
  6. Iordache: Și dacă am dezincrimina abuzul în serviciu prin OUG ce-ar fi?

    Florin Iordache, președintele Comisiei speciale pentru legile justiției, spune că o ordonanță de urgență pentru Codurile penale „ar crea ordine în haos”. El a vorbit și despre dezincriminarea abuzului în serviciu prin OUG, deși și-a pierdut funcția de ministru al justiției chiar în urma protestelor...

    Citește știrea
  7. Codul de procedură penală este parțial neconstituțional

    Curtea Constituţională a luat în discuție încă de joi sesizările formulate de şeful statului, precum şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de PNL şi de USR asupra Legii 304 privind organizarea judiciară şi asupra modificărilor aduse Codului de procedură penală.

    Citește știrea
  8. VIDEO. Protestatarul Mihai Dide, autodenunţ la Parchet: Nimeni nu l-a agresat fizic pe Dorneanu

    Cristian Mihai Dide, membru al mişcării #Rezist, s-a prezentat marţi la Parchetul General, unde a solicitat demararea unei anchete în legătură cu incidentul în care au fost implicaţi un grup de protestatari şi preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu.

    Citește știrea
  9. Dorneanu - peste 47.300 de lei/lună, în 2017. În curând, va mai primi o pensie

    Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a avut anul trecut venituri de peste jumătate de milion de lei. Inclusiv din pensia obișnuită și din pensia specială, ultima acordată pentru calitatea de fost membru al Parlamentului. În curând, șeful CCR va putea încasa o nouă pensie, ca...

    Citește știrea
  10. VeDemJust: "În momentul de față unul dintre judecătorii CCR are un mandat care a depășit norma constituțională"

    Asociația VeDemJust susţine, într-o postare pe pagina de Facebook, că mandatul judecătorului constituţional Petre Lăzăroiu a expirat. Potrivit VeDemJust, acest lucru a devenit realitate după ce modificările la legea de funcționare a CCR au apărut în Monitorul Oficial, intrând în vigoare la 15 iulie.

    Citește știrea
  11. Dan Barna: „Superpensionarul” Valer Dorneanu va avea 4 pensii speciale

    Președintele USR Dan Barna a criticat, joi, declarația făcută de Liviu Dragnea cu privire la legea pensiilor. Liderul PSD a afirmat că proiectul va fi gata până la toamnă. În replică, Barna arată că se cheltuiesc anual 7,2 miliarde de lei pe pensii speciale și că Dragnea va avea două pensii...

    Citește știrea
  12. Iohannis îi cere președintelui CCR să amâne dezbaterea pentru Codul de procedură penală

    Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi...

    Citește știrea
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale