ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Fotografii cu Elena Udrea la Paris. Victor Ponta: Traian Băsescu trebuie să spună exact despre ce Serviciu este vorba

Data publicării:
udrea la paris joscenzura-1

Şeful statului a făcut aceste declaraţii în contextul apariţiei fotografiilor care o prezentau pe Elena Udrea alături de şefa DIICOT, Alina Bica, într-o excursie la la Paris.

Victor Ponta îi cere preşedintelui să spună exact la ce servicii s-a referit.

Traian Băsescu, despre fotografiile Elenei Udrea la Paris: „Un serviciu românesc și unul francez sunt implicate”

Pe şeful de la SIE nu mai putem să-l schimbăm pentru că nu mai este. Şeful de la SRI, domnul Maior şi-a făcut treaba, dar el a anunţat un lucru de bun simţ, că îşi va depune demisia şi noul preşedinte va decide. Deci despre care şefi să fie vorba? Serviciul român de propagandă explică cum schimbăm şefi de la parchete, vreau să vă anunţ că nu se schimbă niciun şef de la parchet pentru că legea spune clar că preşedintele poate să-i numească, dar nu să-i revoce”, a declaratVictor Ponta. 

Totodată, premierul îl critică pe preşedintele Traian Băsescu pentru declaraţiile făcute aseară, referitor la implicarea unui serviciu român în imaginile apărute cu Elena Udrea şi şefa DIICOT la Paris.

Victor Ponta spune că şeful statului ar trebui să precizeze exact despre ce serviciu este vorba.

„Un preşedinte în funcţie, chiar şi iresponsabil, nu poate vorbi ca Udrea, să zică în general. Să spună: serviciul X a încălcat legea, că urmărirea unei persoane care sigur nu a încălcat în vreun fel legea e ilegal. Care serviciu? Trebuie să spui care serviciu. SIE, SRI... altfel, să te duci la televizor şi să fii neserios ca Elena Udrea e grav pentru un preşedinte”, a adăugat premierul.

CSM vrea verificarea Alinei Bica, şef al DIICOT

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis să sesizeze Inspecţia Judiciară, pentru verificări legate de fotografiile făcute publice joi în care apar Elena Udrea şi şefa DIICOT, Alina Bica, au declarat, pentru Mediafax, oficiali ai instituţiei.

Emil Hurezeanu, despre fotografiile Elenei Udrea și ieșirea lui Traian Băsescu: „Există pasiuni care să orbească rațiunea, i se poate întâmpla și președintelui”

Cine este Alina Bica, fotografiată cu Elena Udrea la Paris

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Elena Udrea, despre fotografiile cu șefa DIICOT: Este un filaj al serviciilor secrete

Conducerea CSM a transmis sesizarea vineri dimineaţă, urmând ca inspectorii judiciari să facă verificări şi să întocmească un raport cu concluziile cauzei, care va fi analizat într-o şedinţă a plenului Consiliului.

Posibilitatea sesizării Inspecţiei Judiciare a fost luată în discuţie de CSM joi, după ce fotografii cu Elena Udrea, şefa DIICOT, Alina Bica şi cu fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, Anamaria Topoliceanu, au fost difuzate pe un blog intitulat "Joscenzura2014", aceasta fiind, de altfel, unica postare de pe acest blog. De asemenea, pe blog au fost publicate şi facturi din timpul şederii la Paris. După ce presa a preluat imaginile, contul de pe wordpress.com a fost şters.

Şefa DIICOT, Alina Bica, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să facă, prin Inspecţia Judiciară, verificări privind imaginile apărute pe internet în care apare alături de Elena Udrea, precizând că nu comentează aspecte ce țin de viața privată, din timpul unui concediu de odihnă.

Elena Udrea a declarat, joi, după publicarea unor fotografii cu ea, cu Alina Bica şi cu Anamaria Topoliceanu, la cumpărături la Paris, că este vorba despre un filaj al serviciilor secrete, precizând că va da în judecată hotelul care a furnizat notele de plată.

Udrea a spus că fotografiile apărute sunt făcute profesionist şi că este vorba despre o acţiune de filaj. Ea a precizat că vizita ei la Paris a fost în weekend-ul de Valentine's Day, în 2014, iar Alina Bica urma să participe la o acţiune la Haga, unde a şi plecat ulterior cu trenul.

Ea a mai acuzat faptul că facturile referitoare la cazarea şi masa ei la Paris au fost furnizate pe 29 septembrie, după intrarea ei în cursa prezidenţială.

Elena Udrea, plimbare la Paris cu şefa DIICOT. Site-ul care a publicat pozele a fost şters

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!  


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poţi rezolva ecuaţia matematică în 7 secunde? Mulţi adulţi greşesc fără să îşi dea seama
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
“Faptul că încă îl avem… Este cel mai important lucru”. Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre lupta...
Adevarul
Turist cazat la un hotel de cinci stele, revoltat după ce i s-a cerut să vorbească și să râdă mai încet
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja