Dragnea nu vrea referendum despre familie simultan cu alegerile

Data publicării:
liviu dragnea fb

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că social-democraţii nu susţin organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, precizând că senatorii PSD Ovidiu Donţu şi Titus Corlăţean care au depus la Senat un proiect în acest sens ar trebui să îl retragă. Dragnea se plasează, astfel, pe aceeași poziție cu președintele Klaus Iohannis, care a declarat zilele trecute că nu consideră oportună organizarea unui referendum pentru familie simultan cu alegerile parlamentare.

liviu dragnea fb

”PSD nu susţine organizarea unui referendum pentru modificarea Constituţiei în aceeaşi zi cu alegerile pentru Parlamentul României. Ştiu că a fost iniţiativa unui coleg. PSD nu susţine această iniţiativă din mai multe motive. Dezbaterea în sine este una foarte profundă şi subiectul este foarte profund şi nu vreau ca dezbaterea şi discuţiile despre tema acelui referendum să fie amestecate cu campania electorală. De asemenea, 11 decembrie este o zi extrem de importantă pentru viitorul României şi cred că românii ar trebui să aibă posibilitatea să discearnă (...) ce trebuie să facă fiecare partid. Amestecarea acestor două teme de dezbatere nu face bine. Poporul, românii, trebuie să decidă prin referendum, dar nu organizat odată cu alegerile", a spus Dragnea, într-o conferinţă de presă. 

Liderul PSD spune că cei doi senatori social-democraţi ar trebui să retragă această iniţiativă.

Senatorii PSD Ovidiu Donţu şi Titus Corlăţean au depus la Senat un proiect de lege pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei, care prevede că cetăţenii României sunt chemaţi să îşi exprime voinţa, prin vot, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării propunerii de revizuire, iar cheltuielile pentru organizarea referendumului se suportă de la bugetul de stat pe anul 2016, cerându-se procedură de urgenţă pentru adoptarea legii în Parlament.

Senatorul PSD Ovidiu Donţu a declarat, vineri, pentru News.ro, că prin depunerea propunerii legislative privind organizarea unui referendum naţional, la Senat, practic este declanşată procedura pentru un posibil referendum, el explicând că în prezent există un vid legislativ şi adoptarea iniţiativei cetăţeneşti privind familia tradiţională putea fi blocată, în lipsa acestei prevederi noi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Destinația de vacanță iubită de români a rămas fără turiști. Hotelurile și plajele sunt aproape pustii...
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...