Prima reacție a lui Răzvan Burleanu după meciul cu Albania

Data publicării:
RAZVAN BURLEANU LA DIGI FM

 

Președintele Federației Române de Fotbal (FRF) nu a spus foarte clar că Iordănescu va fi înlocuit, dar a precizat că va urma o analiză în urma căreia se va lua o decizie. 

 „Vom analiza, astfel încât în cel mai scurt timp posibil să vă anunţăm decizia. E un regret care ne acaparează pe toţi: atât pe mine, cât şi pe jucători şi pe cei din staff-ul tehnic. Intrăm într-o etapă de analiză şi vom anunţa în curând şi primele decizii. Au fost şi alte ţări care au trecut prin proiecte de reconstrucţie. Trebuie să continuăm reconstrucţia începută în urmă cu doi ani”, a spus Burleanu.

De asemenea, potrivit informațiilor obținute de Digi Sport, Bruno Labadia ar putea fi în cărți pentru a antrena reprezentativa României. 

Răzvan Burleanu a declarat că nu trebuie să se facă o „dramă” din faptul că parcursul României la Euro 2016 s-a oprit la faza Grupelor pentru că staff-ul tehnic are la dispoziţie o arie limitată de selecţie, cu fotbalişti modeşti.

„Am fi meritat să obţinem calificarea. Dar trebuie să fim realişti, să vedem care e realitatea din fotbalul românesc, la ce echipe evoluează jucătorii noştri”, a mai spus Burleanu.

Citiți și:

Reacțiile jucătorilor Naționalei după eșecul cu Albania: Nu s-a putut mai mult, ne pare rău, viața merge mai departe

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celine Dion își arată dragostea pentru Metallica! A trăit din plin concertul trupei, alături de gemenii ei...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, elegantă la 63 de ani, într-o rochie subțire de satin: "007 ar...
Adevarul
Poate Nicușor Dan să interzică presei accesul la Cotroceni? Ce spune legea și ce președinți au mai blocat...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. „Banii, transferați”. Când ajung pe card
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel
Digi Animal World
De ce nu trebuie să lași jucăriile câinelui în curte în luna noiembrie. Un parazit periculos poate fi fatal
Film Now
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...