REPORTAJ. Invazie turistică la Cucuieți, de ziua alegerilor

Data publicării:
cucuieti

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. În Cucuieţi, o treime din persoanele care au votat în primul tur al alegerilor au fost trecute pe listele suplimentare. Adică teoretic acei oameni sunt străini locului. Proporția pare mare în contextul în care pe raza satului nu există niciun obiectiv turistic.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014.  Din 500 de locuitori ai localităţii Cucuieţi, doar 267 au mers la vot. Pe listele suplimentare au fost 127 de persoane. Doamna Mariana a fost martoră la „invazia străinilor” în sat.

„A trecut maşini, s-a dus, a intrat, s-a întors, dar nu poţi să stai să urmăreşti toate maşinile, cine a fost şi să te uiţi la toate maşinile”, spune femeia.

 ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. De peste drum, vecina îi dă dreptate: „Autocare - nu, maşini din acestea, mici. (Multe?) Multe! De la toate partidele!”

Vizitele turistice sunt privite cu umor de către localnici.

„Mă numesc Daiciu Vasile şi la noi nu s-a făcut niciun turism”, spune un localnic.

„Ce să viziteze, bre? E comuna mică. 100 de familii. Aici urcaţi, acolo coborăţi. (...) S-a terminat satul!”, spune o femeie râzând.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Satul, acum uitat de votanţii de duminică, dezbate generozitatea partidelor.

„Altădată veneau cu găleţi, cu pixuri, cu pui, vă spun eu. (Şi anul acesta?) Nimic. Nimic. Nimic. Au mers cu maşinile, au strigat votaţi cu X-ulescu, votaţi, votaţi. În rest, nimic! Chiar am rămas uimită”, mărturisește sincer o femeie.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Curiozitatea străinilor pentru satul Cucuieţi, comuna Plătăreşti, l-a lăsat fără replică chiar și pe primar.

„Credeam că o să avem mai multe voturi decât ei, fără să ştiu că pe listele suplimentare vor fi aproape la fel de mulţi votanţi. Toţi ăia care au venit să voteze la Cucuieţi au votat PSD”, spune Florin Dumitrescu, primarul comunei Plătărești.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 La Cucuieţi, pentru săteni, totuşi, călătorii din sat nu sunt deloc un mister: „Păi, iete, colea, piere hoţii din ţară? Nu pierde niciodată hoţiile din ţară!”, trage concluzia o bătrână.

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Ucraina ar putea fi nevoită să accepte pierderi teritoriale pentru a adera la UE, spune cancelarul Germaniei
Newsweek
Casa de Pensii a anunțat prețul pentru tratamentele balneare. Cum obțin pensionarii o reducere de 2.300 lei?
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale