Ţinta reală a ameninţărilor lui Dragnea

Sigur pe sine sau disperat din cale afară? Irelevant. Ultimul atac al liderului PSD, care ameninţă că dacă va câştiga alegerile din 11 decembrie pe mulţi inamici îi va trimite acolo unde el a ratat la mustaţă să ajungă, e elocvent pentru încăpăţânarea cu care PSD urmăreşte să ducă la bun sfârşit ceea ce a început în vara lui 2012.

*"Aş vrea să se apropie dreptatea de toţi. Dacă vom câştiga alegerile vom face ceea ce am promis cu USL, dar din păcate USL s-a rupt. Vom face dreptate până la capăt. (...) Să plăteasă toţi pentru tot răul pe care l-au făcut. Toţi. Indiferent despre cine e vorba".

*"Trebuie duse la capăt anchetele referitoare la case, de exemplu, că tot îi place să vorbească despre dreptate. Dreptatea să se apropie de toţi. Premierul Cioloş trebuie să plătească împreună cu ministrul Culturii şi cu ceilalţi oficiali şi funcţionari implicaţi în marea fraudă de la Cuminţenia Pământului. Acolo s-a încălcat legea de la început şi şi acum se încalcă. Trebuie să plătească ministrul Sănătăţii pentru prejudiciul uriaş pe care l-a adus bolnavilor din România, atât bolnavilor de hepatita C, cât şi milioanelor de români bolnavi, pentru care nu a vrut să scadă preţurile la medicamente".

*"Toţi ăştia - şi ceilalţi pe care nu îi numesc în seara asta - vor trebui să plătească şi vor plăti". Contextul ceva mai larg, AICI.

Dacă n-ar fi fost om politic şi şef de partid, Liviu Dragnea ar fi avut cu siguranţă o carieră solidă de chibiţ. Talent oratoric incontestabil pentru un asemenea rol, vocabular suficient de restrâns pentru a nu fi luat din greşeală drept ceva superior, idei fixe la degetul mic şi acea lipsă necesară de talent, care-i face locul ocupat pe tuşă mai sigur ca un loc de muncă în vremuri de boom economic.

Din nefericire pentru viaţa publică românească, Liviu Dragnea este om politic şi şef de partid. A fost vicepremier, rămâne baron şi trage sfori în culisele fesenizate ale PSD.

Ceea ce face ca, în ciuda croielii sale de chibiţ, Dragnea să conteze în peisajul autohton mai mult decât ar fi fost în mod natural cazul, mai mult decât am fi tentaţi să acceptăm.

Pornind acum de la declaraţiile de mai sus, primul lucru care merită reţinut este că pe Dragnea nu-l paşte plictisul în galeria politicienilor români care de-a lungul timpului au înlocuit programul politic cu ameninţări de cămătari.

Vadim Tudor şi Adrian Năstase, de exemplu, l-au precedat pe baronul de Teleorman şi, dacă tot îi pomenim, merită subliniat că nu au fost cu nimic mai prejos de actualul lider al PSD.

Unul se angaja să guverneze cu mitraliera şi să ridice spânzurători pe stadioane, celălalt începuse chiar să-şi pună în practică planurile de dezmembrare a opoziţiei politice, a presei, a oricărei brume de coagulare a societăţii civile, aşa subnutrite cum era toate acestea în mandatul său de premier.

Sigur, conform naraţiunilor servite de bravii înaintaşi ai lui Dragnea, nu le picai în cătare la întâmplare, ci dacă erai identificat ca inamic al ţării, al omului de rând; deliciul, ca şi în cazul de faţă, fiind că profilul „inamicului” îl stabileau tot vânătorii.

Iar dacă ar fi să ne plimbăm mai mult prin istorie, ne putem pune de acord că, înaintea lui Năstase şi Vadim, far călăuzitor, din acest punct de vedere, i-au mai fost lui Liviu Dragnea şi comisarii sovietici plus comuniştii autohtoni, pe care cei dintâi i-au înşurubat cu tancul.

Pe fondul recentelor ameninţări ale lui Liviu Dragnea, câteva concluzii tot pot fi trase din această succintă perspectivă istorică:

Că Dragnea, inclusiv prin acest ultim gest, s-a plasat singur în categoria cea mai neagră de polticieni; o categorie care a avut în mod direct de-a face cu subminarea pe termen lung a României şi după război, şi după Revoluţie.

Că dacă o ţară nu reuşeşte să-şi cureţe în timp util scena politică de asemenea personaje şi de un asemenea mod de a gândi, viitorul se va răzbuna; şi o va face, cel mai probabil, în termeni mai duri decât o lasă să se întrevadă ieşiri precum cele ale lui Dragnea, Vadim, Năstase.

În acelaşi timp, câteva concluzii pot fi trase şi din perspectivă actuală:

Că PSD are pe agenda scurtă bifarea celor spuse de Liviu Dragnea, în situaţia în care va reuşi, bineînţeles, să ia suficient de multe voturi pentru a se apropia de guvernare. Iar asta nu e o afirmaţie gratuită, nici doar o biată bănuială, ci o certitudine. Experienţa anului 2012 şi experienţa anului 2014 stau mărturie că oameni ca Liviu Dragnea, Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu şi alţii de teapa lor, ca şi partide precum PSD şi ALDE nu şi-au abandonat planurile iniţiale. Eventual le-au camuflat, le-au cosmetizat, le-au pus în stand-by o perioadă, dar nu le-au abandonat. Iar respectivele planuri, aşa cum s-a văzut în vara lui 2012, au presupus luarea în captivitate a statului, prin preluarea controlului asupra unor instituţii-cheie, emascularea altora sau desfiinţarea câtorva. Dacă scenariul din 2012 ar fi reuşit, da, PSD s-ar fi putut lansa încă de atunci tocmai în aventura pe care le-o promite Dragnea, în noiembrie 2016, lui Iohannis, Cioloş, minştrilor şi, în general, celor pe care îi identifică drept inamici.

Pentru că tot ceea ce spune Dragnea e posibil numai pe fondul unui vid instituţional. Altfel, oricâte flotări intelectuale şi juridice ar face, liderul PSD ştie prea bine că este imposibil să judeci şi să condamni pe baza unor acuzaţii formulate la modul general, pe baza unor frustrări personale, pe bază de duşmănii născute din trădări de clan, etc.

Iar Dragnea ştie asta şi din puţinele cărţi pe care le-a citit în viaţă, dar şi din propria experienţă penală.

Condamnat la închisoare, Liviu Dragnea a avut totuşi marele noroc să fie cercetat, judecat şi condamnat într-o ţară imperfectă, dar totuşi cu un sistem judiciar la standarde perfect europene. În cazul său au funcţionat toate – prezumţia de nevinovăţie, accesul nestingherit la apărare, iar „afacerea” nu s-a derulat peste noapte.

Dacă PSD ar fi reuşit să ducă la bun sfârşit ceea ce începuse în vara lui 2012, niciun om simplu, aflat în situaţia lui Dragnea din dosarul „Referendumul”, nu ar mai fi beneficiat de condiţiile de care a profitat liderul PSD.

În 2014, Guvernul Ponta şi PSD au făcut ceva de neimaginat într-un stat de drept: a suspendat prin ordonanţă de urgenţă efectele unei legi timp de 45 de zile!!!!

Se întâmpla chiar înainte de alegerile prezidenţiale, era vorba de legea care interzice traseismul politic, iar ideea actului normativ promovat de Guvernul Ponta-PSD era ca partidul să aspire cât mai mulţi primari de la celelalte formaţiuni. Operaţiunea a reuşit şi nu prea.

Astfel, în ciuda tuturor criticilor, ordonanţa a fost dată. În ciuda aberaţiei create, PSD şi-a umplut ograda cu o grămadă de primari lipsiţi de scrupule. Şi totuşi, în ciuda a toate acestea, bunul simţ al oamenilor a prevalat: Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale, iar PSD a pierdut guvernarea. Însă maşinăria pesedistă de manipulat, la volanul căreia s-a urcat de atunci Dragnea, a ajuns din nou la pompă şi se pregăteşte să-şi facă plinul.

Să ne aducem aminte de acest precedent extrem de periculos din 2014, cu legea suspendată pentru cât timp au vrut Ponta, Dragnea, PSD.

Să ne aducem aminte de Năstase şi Vadim, când îl auzim pe Dragnea ameninţând ca ei.

Să nu-i uităm nici pe comisarii sovietici şi pe comuniştii români care promiţând că vor da o lecţie usturătoare celor care ar fi înjosit poporul, în realitate au transformat tot poporul în duşman.

Şi să nu scăpăm din vedere că la est de noi, un tip care i-ar putea servi drept model lui Dragnea sau pe care Dragnea şi l-o fi luat deja ca model (ce-ar fi să-l întrebăm care-i varianta corectă?) chiar face de vreo 15 ani ceea ce Liviu Dragnea începe să promită şi ceea ce PSD ne-a demonstrat în ultimii cinci ani că ar fi gata oricând să pună în operă.

Diferenţa, dacă tot facem comparaţia asta, este aceea că Putin n-a putut fi oprit prin alegeri, pentru că în Rusia el centrează, el dă cu capul. Dragnea, în schimb, poate fi oprit prin alegeri, chiar i s-a mai întâmplat asta de câteva ori. Mai mult, chiar dacă a încercat şi el să umble cu maimuţa la un referendum, ca taximetriştii-pirat la portofelul clientului, Dragnea, spre deosebire de Putin, a căzut de la înălţime – a trecut milimetric pe lângă puşcărie.

În 11 decembrie, aşadar, se poate umbla puţin la CV-ul lui Liviu Dragnea. Sunt alegeri parlamentare în 11 decembrie, s-ar putea pune bazele carierei pentru care şeful PSD chiar pare croit – de chibiţ.