Galerie Foto Beluga rătăcită pe fluviul Sena va muri de foame. Nu s-a reușit salvarea ei

Data actualizării: Data publicării:
O balenă beluga in sena
O balenă beluga, care trăiește în Oceanul Arctic, a intrat pe râul Sena și a ajuns lângă Paris. Foto: Profimedia Images

Oficialii francezi care au încercat cu disperare să salveze o balenă beluga ajunsă în Sena spun că nu există nicio speranță că va supraviețui, relatează BBC

Salvatorii sperau să ajute balena să-și recapete pofta de mâncare și energia necesară pentru a se întoarce în mare cu ajutorul unui cocktail de vitamine. Autorităţile au încercat injecţia cu vitamine în speranța că îi va stimula apetitul şi o va ajuta să parcurgă cei 160 de kilometri înapoi pe râu pentru a ajunge în Canalul Mânecii. De acolo ar fi putut înota înapoi în habitatul său arctic. Acest lucru, însă, nu mai reprezintă o opțiune. 

O balenă beluga, care trăiește în Oceanul Arctic, a intrat pe râul Sena și a ajuns lângă Paris. Foto: Profimedia Images
O balenă beluga, care trăiește în Oceanul Arctic, a intrat pe râul Sena și a ajuns lângă Paris. Foto: Profimedia Images

"Suntem cu toții sceptici cu privire la propria capacitate a balenei beluga de a se întoarce în mare", a spus un oficial francez pentru AFP. 

"Chiar dacă am îndruma animalul cu o barcă, ar fi extrem de periculos, dacă nu imposibil. Chiar și așa, eutanasia a fost exclusă deocamdată", a adăugat acesta.

Mamiferul vizibil subnutrit a fost observat pentru prima dată în Sena marți, la aproximativ 70 de kilometri de Paris. După încercările eșuate de a o ajuta să înoate, animalul a rămas blocat, salvatorii sunt pesimiști cu privire la șansele sale de supraviețuire. 

Până acum, i-au oferit hering îngheţat şi păstrăv, dar, potrivit celor care s-au ocupat de operațiunea de salvare, animalul nu pare să fi acceptat hrana. "Este destul de slăbit și pare să aibă probleme în a mânca", a spus un oficial local.

Experţii susțin că nu cunosc modul în care balena a reuşit să se îndepărteze atât de mult de apele reci ale Arcticii şi ale subarcticii, habitatul său natural.

Beluga se aventurează ocazional spre sud toamna, pentru a se hrăni, atunci când se formează gheaţa, dar să călătorească atât de departe de locul natal se întâmplă foarte rar.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Mă declar fan". Profesor de canto celebru în SUA, impresionat de Alexandra Căpitănescu: "Atâta tehnică...
Film Now
Sharon Stone, în rochie mini la tv, picior peste picior pe canapea. „Arăți grozav, fantastic”, i-a spus Jimmy...
Adevarul
Filiera Horia Constantinescu din dosarul procurorilor corupți. Cum ar fi fost „grăbită” o anchetă, la cererea...
Newsweek
VIDEO Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?
Digi FM
Dan Negru, reacție acidă după semifinala Eurovision 2026 în care a fost și Alexandra Căpitănescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
În loc de geantă de lux, soțul i-a cumpărat o cămilă de peste 700 de kilograme: „Sunt animale incredibil de...
Film Now
Daniel Craig, greu de înlocuit. Încă se caută noul James Bond. Cele mai proaspete informații oferite de...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...