Petre Daea a cerut derogare de la UE ca să împuște cormorani

Data publicării:
petre-daea-gov.ro
Foto: gov.ro

România a cerut o derogare la Comisia Europeană pentru reducerea efectivelor de cormorani, care se ridică în prezent la peste 100.000, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la TVR 1.

„Am cerut derogare pentru că România a fost singura ţară (care nu a cerut n.r.), 22 de ţări au cerut derogare cel puţin o dată, altele de două sau de trei ori, să reducă (efectivele de cormorani n.r.). Suntem în aşteptarea acestui răspuns. Avem în prezent peste 100.000 de exemplare, dar reglăm lucrurile. Văd tot felul de evaluări şi un profesor care conduce un ONG spune că 9.542 de cormorani sunt (în România n.r.). De ce nu 9.542,5? Poate a murit unul ieri...”, a precizat ironic Daea.

Întrebat ce efective ar trebui să rămână în România, şeful MADR a subliniat că numărul cormoranilor nu ar trebui să depăşească mai mult de câteva mii.

„Aici lucrurile sunt foarte clare. Nu poţi să laşi pescarul fără apărare pentru că l-ai pus în situaţia de a-şi părăsi activitatea. Avem soluţii, dar şi dorinţa de a face bine Ţării Româneşti, pentru că este vorba de un impact de 500.000 oameni. Sunt 100.000 de pescari în România, cei care vorbesc despre această situaţie”, a mai spus ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Daea i-a invitat pe cei care l-au criticat că a vorbit despre cormorani, şi care acum sunt europarlamentari, să citească o rezoluţie din 2008 a Parlamentului European în care se atrăgea atenţia Comisiei Europene să intervină cu măsuri „pentru a opri dezastrul pe care îl fac aceste păsări ihtiofage în Europa”.

„Aş vrea să le spun să caute rezoluţia din 2008 a Parlamentului European, care, cu 23 de voturi pentru, trei împotrivă şi cu o abţinere, atrăgea atenţia Comisiei Europene să intervină cu măsuri pentru a opri dezastrul pe care îl fac aceste păsări ihtiofage în Europa. Ei au spus aşa: 300.000 de tone de peşte reprezintă paguba pe care o înregistrează ca urmare a existenţei a aproximativ două milioane de exemplare în Europa. Ei nu au prădători, nu au duşmani. Această cantitate de peşte este echivalentă cu producţia din acvacultură a Franţei, Germaniei, Ungariei şi Cehiei la un loc. În România sunt 30.000 de tone de peşte pe care cormoranii le mănâncă”, a explicat Petre Daea.

„Cormoranii fac baie în piscină, aşa cum urşii bat la geamul românilor, aşa cum urşii au luat-o prin oraşele de munte şi dirijează circulaţia”

Şeful MADR explica la începutul acestui an că o foarte mare problemă pentru acvacultura din România sunt cormoranii, iar fermierii sunt nevoiţi să renunţe la afaceri şi să se reprofileze din cauza pierderilor înregistrate.

El a făcut aceste precizări în contextul unor declaraţii din Parlamentul European, potrivit cărora „cormoranii în România fac baie în piscine”, încercând astfel să atragă atenţia asupra pagubelor imense pe care le produc cormoranii fermierilor piscicoli, în condiţiile în care specia este protejată printr-o directivă europeană.

„Unii fermieri piscicoli au fost nevoiţi să renunţe la afaceri şi să se reprofileze, să cultive terenurile pur şi simplu ca pe terenuri arabile, secând bălţile respective, pentru că nu mai puteau face faţă. Este o îngrijorare la nivelul fermierilor români şi nu numai, ci şi a celor din alte ţări în ceea ce priveşte activitatea din acvacultură. Ei nu-şi mai pot dezvolta afacerea, nu mai pot accesa fonduri de la UE, pentru că activitatea de pescuit este paralizată de numărul mare de cormorani, care, având protecţie, afectează populaţia de peşti. Ei nu se mai sperie de nimic, toate mijloacele care au fost folosite de fermierii piscicoli s-au dovedit ineficiente. Ei nu se mai sperie de om, intră în masa apei şi mănâncă peştele şi dezastrul este formidabil la pepinierele piscicole, cele care asigura continuitatea procesului piscicol şi împrospătarea resursei. Eu într-adevăr am avut o discuţie cu comisarul Vela (comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, n.r.) în România despre cormorani, i-am spus-o şi lui aşa şi repet: cormoranii fac baie în piscină, aşa cum urşii bat la geamul românilor, aşa cum urşii au luat-o prin oraşele de munte şi dirijează circulaţia. Trebuie să găsim soluţii să reducem populaţia. Protejăm cormoranul, dar în biodiversitatea aceasta sunt şi peştii”, a afirmat Petre Daea, în 24 ianuarie 2019.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care sunt pașii într-o criză energetică. Când se ajunge la limitarea consumului și cine este deconectat...
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Tragedie cumplită în Dâmbovița: 5 morți după ce un tânăr fără permis a pătruns pe contrasens. Un bebeluș a...
Newsweek
Pensiile intră azi pe card. În ce ordine intră banii în funcție de banca la care pensionarii au cont?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată