Sari la conținut

Bonă sau grădiniţă? Care este cea mai bună opțiune

Vine un moment în viaţa fiecărui părinte în care se întreabă: cu cine îmi las copilul? Este prima alegere importantă din viaţa familiei, iar, în era parenting-ului, decizia este cu atât mai greu de luat. Asaltaţi cu informaţii şi păreri din toate părţile, părinţii au de ales varianta cea mai bună pentru cel mic. Dar care este aceasta?

Adam are doi ani şi jumătate şi de un an merge la grădiniţă. Intrarea în colectivitate i s-a potrivit mănuşă. Este mai liniştit şi a învăţat lucruri pe care acasă, cu o bonă, nu ar fi avut cum să le deprindă. Asta spun părinţii lui, după ce au încercat ambele variante.

Simona Botner, mamă: „Aproximativ şase luni am avut doamna respectivă în casă. A fost foarte ok. Doar că, la un moment dat, datorită faptului că el a crescut, îşi dorea să facă din ce în ce mai mult, jocuri noi şi îşi dorea să fie cât mai stimulat. Am făcut o acomodare treptată, de aproximativ două săptămâni. El avea atunci cam un an şi şase luni. După aproximativ două săptămâni pur şi simplu a început să ceară la grădiniţă.”

Situaţia lui Adam vine în contradicţie cu recomandarea psihologilor - este bine ca cei mici să stea într-un mediu cât mai familiar, cel puţin până la vârsta de trei ani. După bunici, angajarea unei bone este cea mai bună variantă, spun specialiştii.

Mirela Horumbă, psiholog: „Cineva care să îl ţină în zona lui de confort. Şi emoţional, şi fizic. Adică, acasă la el.”

Gabriela Maalouf, specialist în parenting: „După vârsta de trei ani, deja putem spune că un copil e autonom, că poate să spună ce are nevoie, să ceară. Deci, cam asta ar fi varianta ideală.”

Instinctul de părinte bate însă orice studiu. Dacă cel mic dă semnale că nu va suferi de anxietate de separare şi că este pregătit să descopere persoane şi locuri noi, e bine să nu le ignorăm.

Gabriela Maalouf, specialist în parenting: „Dacă eu văd că micuţul meu la doi ani vorbeşte bine, se poate exprima bine, poate să ceară lucruri, putem să încercăm măcar varianta de grădiniţă cu program scurt.”

Simona Botner, mamă: „Să îl ducem într-un mediu în care să fie copii de vârsta lui, să facă activităţi noi, să fie stimulat, să facă jocuri.”

Gabriela Maalouf, specialist în parenting: „Înainte de a începe grădiniţa, ar fi bine să avem o perioadă de acomodare.”

Simona Botner, mamă: „Repetam acasă cu el numele educatoarei, numele colegilor lui, activităţile de acolo. Şi asta ne-a ajutat foarte mult pentru că vedea o linie continuă şi eram consecvenţi în ceea ce se întâmpla acolo.”

În cazul în care optează pentru bonă, părinţii trebuie să fie atenţi la câteva lucruri esenţiale, înainte de a angaja o persoană căreia să îi încredinţeze copilul opt ore pe zi.

Simona Botner, mamă: „Am mers pe varianta de recomandări şi am găsit o persoană mai în vârstă, cu ceva experienţă, mai stătuse cu copiii.”

Gabriela Maalouf, specialist în parenting: „Cel mai important e să ne uităm la interviu cât este de îngrijită persoana respectivă.”

Mirela Horumbă, psiholog: „Recomandarea mea ar fi că o evaluare psihologică referitor la partea de emoţionalitate şi la partea de personalitate este oricând binevenită.”

Cel mai mare avantaj în a avea o bonă este că îşi concentrează toată atenţia asupra copilului, iar programul acestuia este făcut în ritmul şi în funcţie de nevoile lui. În plus, părinţii pot controla exact ceea ce mânâncă cel mic. Există însă şi dezavantaje.

Gabriela Maalouf, specialist în parenting: „Dezavantajele vin dacă nu suntem foarte selectivi. Poate nu e o persoană serioasă, poate nu ne spune adevărul de la bun început.”

Mirela Horumbă, psiholog: „Dacă este o situaţie provocatoare în relaţia cu bona, chiar atunci când copilul este mic, el ne dă nişte semne prin comportamentele lui.”

Simona Botner, mamă: „De multe ori îl găseam şi frustrat pentru că doamna respectivă îşi dorea să îl protejeze foarte mult. Şi la multe activităţi îl bloca şi nu îl lăsa, fiindu-i frică să nu păţească ceva.”

În cazul lui Adam, grădiniţa a fost alegerea potrivită. A învăţat să relaţioneze cu ceilalţi copii, să împartă, să se descurce singur în anumite situaţii şi să respecte reguli. Pentru cei mai mulţi dintre părinţi, personalul calificat din grădiniţă reprezintă atuul principal în faţa bonei.

Ludmila, educatoare: „Cu pregătirea necesară, încercăm să oferim copilului tot ce are nevoie, începând de la educaţie, poezii, cântecele, dansuri.”

Simona Botner, mamă: „A învăţat să zică culorile în engleză.”

Simona Botner, mamă: „Bineînţeles că vine acasă cu muci, febră şi alte viroze-dinozauri. În felul ăsta s-a imunizat, şi-a făcut un scut. Să zicem că ducem răcelile tot mai bine pe picioare.”

Mirela Horumbă, psiholog: „Se mai pot întâmpla, după perioada de adaptare, să existe un mic incident la grădiniţă şi copilul vine: "Nu mă mai duc!", "Nu mai vreau!". E important să nu cedăm la prima strigare, să spun aşa.”

Din punct de vedere financiar, cele mai ieftine sunt grădiniţele de stat, pe care mulţi părinţi le evită, în special din cauza meniului nesănătos şi a grupelor aglomerate. Pentru program prelungit la o grădiniţă privată, adică opt ore, cu mese principale şi o gustare, preţurile încep de la 1.500 de lei, în timp ce o bonă costa în jur de 1300 de lei pe lună.

Simona Botner, mamă: „E mâncare gătită in-house, adică aici, au un meniu foarte divesificat, chiar e echilibrat împreună cu un nutriţionist. Stând acasă cu bona însemna mâncare, erau costuri de mâncare, erau costuri de utilităţi. Cumva, cred că tot acolo ieşi, doar că aici mi se pare că vine cu un bagaj mult mai mare acasă.”

Gabriela Maalouf, specialist în parenting: „Cel mai important lucru pe care ar trebui să îl ia părinţii în considerare este aşa-zisa artă de a-ţi cunoaşte propriul copil.”