Sari la conținut

Schimbarea, dincolo de alimentație și sport, care ne ajută să slăbim

Suntem ceea ce mâncăm” s-a transformat în ultimii ani în „suntem ceea ce gândim”. Psihologii atrag atentia ca emoţiile şi gândurile noastre îşi pun amprenta asupra relaţiei cu mâncarea şi astfel acumulăm kilograme. Asta se observa cel mai bine în numărul mare de persoane care au exces ponderal şi nu reuşesc să slăbească, oricâte diete ar ţine.

Mai toate așa zisele diete-minune eşuează pentru că singurele schimbări care se fac ţin de alimentaţie.

Multe persoane încearcă un regim alimentar, apoi altul şi altul. Poate chiar reuşesc să îşi atingă scopul şi să slăbească. Soluţia este însă temporară şi după un timp, kilogramele pierdute cu atât de mare efort revin.

Dieta îţi oferă cumva iluzia asta că slăbeşti repede fără să depui efort. Dar la un moment dat, vei pierde această bătălie şi se va întoarce înzecit. Creezi cumva mediul să te îngraşi dublu, triplu prin acelaşi comportament alimentar”, afirmă Valentin Vasile, consilier în nutriţie, antrenor de fitness.

Şi asta pentru că în spate se afla de fapt cauze psihologice. Stima de sine scăzută, problemele în familie sau nemulţumirile la locul de muncă pot fi doar câteva dintre ele.

„Sunt oameni care acumulează greutate ca să pună un zid între ei şi lume. Au trăit nişte experienţe care i-au adus în stadiul în care au nevoie să pună un zid între ei şi ceilalţi. Cu cât zidul e mai mare, cu atât ei sunt mai în siguranţă”, spune Ilinca Vasile, psihoterapeut.

„Există frustrare, există depresie, există atacuri de panică. În momentul în care guşti ceva ce-ţi place, deja creierul transmite nişte semnale că te simţi mai bine, că apare o senzaţie de linişte, de recompensă pe care ţi-o oferi şi devine aşa un obicei în care de câte ori ai o problemă, de câte ori eşti supărat apelezi la acest remediu cu mâncarea”, spune Simona Popescu, psihoterapeut.

„Aceste dependenţe îşi cer clar partea şi atunci suntem nevoiţi psihologic suntem cumva forţaţi să apelăm la aceste alimente cu zahăr, de confort”, spune Valentin Vasile, consilier în nutriţie, antrenor de fitness.

De aceea mâncarea este soluţie salvatoare doar pe moment.

„Este ca şi cum suntem în conflict cu noi, ca şi cum am înota împotriva valurilor. Nu putem să ducem o luptă continuă. La un moment dat o să obosim, o să ne frustrăm, ne simțim copleşiţi de pofte foarte puternice şi atunci nu funcţionează pe termen lung”, afirmă Valentin Vasile, consilier în nutriţie, antrenor de fitness.

Aici intervine psihonutriţia. La prima vedere conceptul este despre a învăţa cum să ne hrănim mai bine. La un nivel mai profund, presupune să învăţăm să ne asultăm organismul pentru a găsi echilibrul.

„Această schimbare vine cu această componentă psihologică, pentru că să schimbi un obicei înrădăcinat atât de puternic în viaţa noastră să-l schimbi dintr-o dată nu se pooate radical. Avem nevoie de timp, avem nevoie să procesăm această schimbare să o integrăm în stilul nostru de viaţă într-un mod prietenos”, adaugă Valentin Vasile.

Mai mult, specialiştii spun că nu este suficient să mâncăm sănătos dacă nu suntem atenţi la cum mâncăm şi la ce gândim în timpul mesei.

„Atunci când mănânci, trăieşti o emoţie, când mănânci ceva ce-ţi place, te bucuri. Când mănânci ceva impus eşti nefericit nemotivat dar vrei să faci pentru că ai nevoie”, spune Iulian Dinu, personal trainer.

Ar trebui să iubim ceea ce mâncăm, să apreciem ceea ce mâncăm, aşa cum apreciem în ceea ce ne îmbrăcăm sau lucrurile materiale”, afirmă Simona Popescu, psihoeterapeut .

Psihicul este foarte important nu doar în alimentaţie, ci în tot procesul de slăbire.

Este cel mai important să stabilim de la început scopul. Și să luăm etapizat pas cu pas, tocmai să nu fie nici psihic foarte greu să treci peste acel hop”, spune Iulian Dinu, personal trainer.

Aici intervine şi rolul antrenorului personal, care trebuie să fie şi un bun psiholog.

Atunci când vii la sală trebuie să te întrebe cum eşti? Cum te simţi azi? Dacă eşti obosită stresată dacă te ai odihnit şi poţi face de 2 ori mai multe exerciţii decât ţi ai propune. Trebuie să fie acolo, să te sprijine pe tine ca persoană să ajungeţi împreună la scopul de a slăbi. Nu sunt lângă tine doar să îţi dau 3 exerciţii şi să-ţi spun să nu mănânci un aliment anume. Important e să fie pe toată perioada”, spune Iulian Dinu, personal trainer.

La fel de important este ca tot procesul să fie privit ca pe un stil de viaţă sănătos, nu ca pe o dietă.

Etichete: diete , regim alimentar , cure de slabire , cum slabim usor , psihonutritia

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale