Sute de români mor zilnic din cauza infarctului. Ministerul Sănătăţii nu are însă un program de prevenţie

Data publicării:
PACIENTI SPITAL-MFAX-1

În România se înregistrează un infarct la fiecare 30 de minute, iar numărul deceselor provocate de bolile cardiovasculare ajunge, anual, la 150.000. 80% dintre acestea ar putea fi prevenite, spun medicii. Însă bolnavii nu merg periodic la control şi ajung la spital doar atunci când sunt în stare foarte gravă. De cealaltă parte, oamenii spun că, mai ales în oraşele mici, lipsesc specialiştii şi aparatura necesară investigaţiilor.

Paturile Institutului Inimii de la Fundeni sunt pline de pacienţi din toată ţara, ajunşi aici în stare foarte gravă.

Ministerul Sănătăţii nu a alocat niciodată bani pentru un program de prevenţie în cazul bolilor cardiovasculare, deşi România ocupă locul trei în lume în topul mortalităţii provocate de acestea.

Dan Gaiţă, preşedintele Forumului Naţional de Prevenţie: „E nevoie de finanţare, termen lung, rezultate care se văd în 5-10 ani. Nu puteţi vedea atât de repede”.

De anul trecut, bugetul tratării marilor urgenţe, categorie în care este inclus şi infarctul, a urcat la aproape 173 milioane de lei. Cu mai mult de 50.000 de lei faţă de 2013.

Ioan Coman, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii: „E mai ieftin să împiedicăm pe cineva să devină purtătorul unei boli cardiovasculare decât să tratăm un infarct. Aceste costuri pot să urce, costuri directe si indirecte, la câteva mii de euro pentru un infarct miocardic”.

În Norvegia, după un program de prevenţie care a durat 15 ani, incidența bolilor cardiovasculare a scăzut cu 80 la sută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celine Dion își arată dragostea pentru Metallica! A trăit din plin concertul trupei, alături de gemenii ei...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, elegantă la 63 de ani, într-o rochie subțire de satin: "007 ar...
Adevarul
Poate Nicușor Dan să interzică presei accesul la Cotroceni? Ce spune legea și ce președinți au mai blocat...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. „Banii, transferați”. Când ajung pe card
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel
Digi Animal World
De ce nu trebuie să lași jucăriile câinelui în curte în luna noiembrie. Un parazit periculos poate fi fatal
Film Now
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...