Sari la conținut

Periferia. Cum se trăiește după noile blocuri gri?

Altădată, domnii din centrul Bucureștiului strâmbau din nas când auzeau de "mahala". Astăzi, tot mai mulți dintre locuitorii orașului migrează către periferie. Aglomerația, vacarmul, aerul irespirabil sunt tot atâtea motive pentru care tinerii pornesc spre marginea orașului în căutarea vieții perfecte. Odată ajunși aici, însă, au parte de o bruscă trezire la realitate.  Cum arată, astăzi, zonele mărginașe ale metropolei? 

Proiectul fotografic "Periferia B", semnat de Petruț și Ioana Călinescu, surprinde situații neașteptate și contraste de tot felul. Aflăm, practic, cum se trăiește viața de după noile blocuri gri. E oare o deziluzie la marginea iluziei?

30.000 de stâne erau în jurul Bucureștiului comunist, în anul 1989. După decenii de capitalism, au mai rămas doar câteva. Orașul este acum înconjurat de o salbă de blocuri și cartiere rezidențiale, de construcții ridicate cel mai adesea fără planuri bine puse la punct ori chiar fără logică. Periferia este populată cu oameni care au venit aici cu mari iluzii și trăiesc, în majoritatea lor, animați de deziluzii. Pe lângă plusurile pe care și le-au dorit - aer curat, liniște și natură -, prea multe minusuri le dau bătăi de cap, în fiecare zi.

Mahalalele de altădată, care își aveau partea lor de farmec combinat cu mizerie, s-au transformat în noi cartiere-dormitor. Periferia a ajuns să copieze centrul, iar visul suburbiilor idilice a fost spulberat de realitatea prozaică.

PETRUȚ CĂLINESCU, fotograf: „Mi se pare că fiecare-și face universul lui, la periferie, mulți și-l fac aproape la perfecțiune, numai că toate universurile astea nu prea sunt conectate între ele. Nici ele între ele, nici ele cu orașul. Lipsește complet infrastructura, sunt cartiere întregi înălțate, care au primit aprobare la periferie, dar nu au drumuri de acces mai late de o singură bandă, nu au trotuare, nu au autobuze, nu au alte facilități...”

BOGDAN IANCU, antropolog: „Periferiile astea arată așa cum arată: pline de contraste sociale și de contraste spațiale. Într-un fel sau altul, în ultimii 10-15 ani, a fost că, dintr-odată, oamenii au descoperit viața reală a periferiei, nu fantasmele astea unice ale pădurii, lacului, sătucului de tip britanic. O mare parte din ei s-au trezit la realitate: nu au infrastructură, n-au o grămadă de facilități acolo”.

Dinamica transformărilor perpetue cuprinde orașul până în cele mai îndepărtate colțuri ale sale. Iar transformările prin care trece Bucureștiul nu seamănă cu cele din filmele americane, în care în suburbii se trăiește o viață tihnită, dincolo de garduri joase, vopsite în alb.

PETRUȚ CĂLINESCU, fotograf: „Periferia, nu știu, se schimbă. Acum, nu vorbesc din niciun punct de vedere, decât al celui care a bătut maidanul timp de doi ani de zile, în jurul Bucureștiului. Se schimbă în sensul că, dacă până acum era un loc provizoriu - sau cel puțin sperau că e provizoriu - al celor care sperau că stau la margine de București, crezând că vor avea bani, la un moment dat, să se mute mai către centru, acum procesul e mai degrabă invers. Centrul pare să dea pe-afară, lumea s-a săturat de centru, e un trafic foarte nasol, asta știm cu toții. Și-atunci periferia rămâne, cumva, singurul loc pe care nu s-a pus steagul, pe care nu s-a construit. Și e o goană ca-n Vestul Sălbatic, fiecare să-și cumpere o bucățică de pământ, să-și construiască perfecțiunea lui acolo. Dar se pare că toate planurile astea nu sunt conectate printr-o infrastructură de decizii și de utilități”.

BOGDAN IANCU, antropolog: „Marginile orașului, la ora asta, seamănă cu un fel de galaxie rurală, peste care s-a revărsat orașul, dar nu cu funcțiile lui, ci, mai degrabă, cu semnele orașului: mașini, oameni care se duc dimineața la serviciu și se-ntorc seara, fac câte 4 ore adunate în trafic. Este foarte multă zonă neplanificată, asta este o particularitate a acestor comunități închise sau "gated communities", cum li se spune în America. Diferența între București și America este că acolo au fost conectate, prin puterea politică exercitată de oamenii care le locuiesc, au fost conectate la oraș. Și nu au fost niște resturi, peste care să vină orașul după aia, cum se întâmplă în București”.

Poate că periferiei îi lipsesc multe lucruri. Nu și situațiile paradoxale.

PETRUȚ CĂLINESCU, fotograf: „Am plecat, oricum, de la premisa asta, că Bucureștiul e mereu surprinzător și poți găsi tot felul de situații la care nici măcar nu te gândești. Găsești tot felul de contradicții, de situații ușor absurde...  Asta-i una dintre zonele în care se construiește cel mai mult, a fost, până acum 10 ani, o comună de agricultori, de zarzavagii. Nu mai sunt grădini... S-au construit blocuri și fata asta, care vinde legume, vinde-acum legume turcești, logic. Am găsit stâne la margine de București, stâne lipite de complexuri urbane. Uau, ce interesant! Povestindu-le studenților și lui Bogdan Iancu, am aflat foarte rapid că există un doctorat în lucru despre pastorala urbană și-atunci am venit cu un background, cu un "layer" de date și cercetare”.

BOGDAN IANCU, antropolog: „În paralel cu proiectul lui Petruț Călinescu, "Periferia B", sau uneori împreună cu el, am dezvoltat un proiect de cercetare pe locuirea clasei de mijloc și, atât cât am putut să văd, fostele - hai să nu le spunem mahalale - fostele parcelări muncitorești au devenit atractive în ultimii 10 ani, mai ales cele din parcelările ceferiste, pentru că au fost foarte multe case frumoase, de cărămidă roșie, destule de stabile, cu un mic spațiu de grădină, un brad sau pom lângă. Fostele mahalale au fost, încet-încet, populate cu "residence"-uri, așa li se spune acum noilor spații de blocuri, cu interfon sau cu bodyguard la intrare”.

Cei care trăiesc la periferie nu se deosebesc cu nimic de cei care rezistă, în continuare, în centrul orașului.

PETRUȚ CĂLINESCU, fotograf: „Periferia e la fel de diversă ca și Bucureștiul, ai de la pătura foarte săracă, aceea care a rămas aici de dinainte de revoluție, pentru că periferia era mai ieftină și anumite zone erau considerate "la țară" acum 10-20 de ani. De exemplu, eu stau în Bucureștii Noi și, până acum 5 ani, nu concepeam că partea aia e o bucată din București, mi se părea o chestie de luat trenul și mers în vacanță, în weekend”.

BOGDAN IANCU, antropolog: „Periferia oferă posibilitatea asta a unui fel de "flaneurism", de rătăcit prin natură, dar în București, de exemplu, rătăcești într-o natură prizonieră acestor complexuri rezidențiale. O caracteristică ar fi faptul că aceste spații tind să acapareze bucăți de natură care nu mai sunt publice.  Sunt case în mijlocul nimicului, sunt blocuri în mijlocul nimicului sau lângă fabrici sau lângă foste termocentrale, sunt spații care arată cât de mult își doresc oamenii să evadeze”.

PETRUȚ CĂLINESCU, fotograf: „Sunt oameni rămași cu mici gospodării, mai trăiesc din agricultură de subzistență, cu grădini... Pe de altă parte, sunt oamenii ăștia din middle class sau poate chiar mai bogați decât middle class, care-și cumpără case superfrumoase, cu niște graduri înalte, prin care nu vezi nimic din ce se întâmplă și toată legătura lor e o mașină cu geamuri fumurii, care face tranzit între căsuța lor și centru sau unde au ei treabă”.

Petruț Călinescu n-a fost întâmpinat cu prea mult entuziasm de potențialii săi eroi: când românul se trezește cu o cameră foto în față, suspiciunea se activează instantaneu.

PETRUȚ CĂLINESCU, fotograf: „Oamenii, în general, sunt un pic mai stresați în București, asta o știm cu toții, e suficient să ne uităm la metrou, să vedem ce expresii pe fețe au... Și mi-am dat seama că și eu am aceeași față de buldog, nu debordez fericire în jurul meu. Oamenii sunt un pic mai stresați pentru că cred că sunt de la presă și presa a făcut numai tâmpenii, în general. Trebuie să stau să le explic că nu vreau să le cauzez probleme. De foarte multe ori ei mi-au explicat că le pot cauza probleme și-atunci n-am mai făcut poze. De exemplu, ciobanii, marea lor majoritate, pasc în locuri în care nu ar avea voie să pască și-atunci când vii cu aparatul, au impresia că proprietarul terenului înregistrează dovezi cu ei...Toată lumea are, cumva, ceva de ascuns. Într-un șantier mă gândesc că muncitorii poate au dosit ceva sau nu au făcut o lucrare ca lumea, în momentul în care apari cu aparatul, se-nverzesc toți... În principiu, e o stare destul de tensionată, la vederea aparatului. Și, poate a fost o întâmplare, dar majoritatea oamenilor care au fost prietenoși au fost cei care nu sunt din București, sunt veniți și aciuați prin București, de câțiva ani sau de mai mulți ani de zile...”

Au existat și cazuri în care refuzul a fost categoric.

PETRUȚ CĂLINESCU, fotograf: „Proiectul ăsta poate e puțin dezechilibrat, cred că e mai mult middle class și pătura săracă în el, decât cea bogată. Nu reflectă neapărat proporțional realitatea. Asta pentru că e mult mai ușor să fotografiezi și să intri în legătură cu cei săraci. Cu cei bogați am încercat în diverse rânduri, mi s-au pus o mie de întrebări, vor să știe superprecis în ce context intră, cu ce fotografie vor fi alăturați.Cu alte cuvinte, la omenii bogați a fost foarte greu să ajung. Am discutat cu mulți, dar nu a fost mai nimeni de acord să fie fotografiat. Din diverse motive: ba că e prea frumoasă casa și îi e teamă să nu fie un pont pentru hoți, ba că...”

În ciuda mândriei locale a bucureștenilor, Capitala nu are neapărat un specific, nici măcar când vine vorba de periferie.

PETRUȚ CĂLINESCU, fotograf: „În urma proiectului, mi s-a mai zis de mai multă lume că ar trebui să mă uit și la Cluj, că acolo e o dezvoltare similară, superhaotică, a periferiei.  Câțiva fotografi mi-au zis să mă uit și acolo, că-i o treabă similară: Clujul și Brașovul. Dar ceva îmi spune că e un pic mai drăguț în celelalte zone, îi ajută altfel relieful, se stratifică pe dealurile de lângă...”

BOGDAN IANCU, antropolog: „Periferia Bucureștiului seamănă cu foarte multe alte periferii, metropolele tind să semene prin faptul că își prelungesc inelele periferice la nesfârșit, unde se acomodează spații industriale, spații de servicii, cu tot felul de funcții care atrag forță de muncă din interiorul și exteriorul orașului”.

Proiectul "Periferia B" este mai mult decât explorarea unui spațiu surprinzător și "fixarea" lui în imagini. Mai mult decât portretul-robot al unei zone despre care doar ni se pare că știm destule.

PETRUȚ CĂLINESCU, fotograf: „Ca fotograf, tot timpul, până acum, mi-am făcut proiectele călătorind. Mi-am dat seama că ar fi ok să fac ceva în București, că pentru asta nu am nevoie să călătoresc, nu am nevoie de bani sau de mari pregătiri, în prealabil. Am identificat câteva chestii care m-au interesat, la periferie, fără să știu că ăsta e firul care va dezvolta povestea. Am văzut, pur și simplu, că-s 2-3 situații care mă interesează, mi-am dat seama că sunt la periferie, și-atunci, unindu-le, mi-a dat linia asta imaginară a centurii Bucureștiului. Mi s-a părut mișto că-i un teritoriu de explorat, nici eu nu pot să zic, după doi ani de zile, că știu toată periferia. E o gaură neagră pentru mulți dintre noi”.

BOGDAN IANCU, antropolog: „E un proiect care încearcă să înregistreze dinamicile astea contrastante spațial ale producerii de locuire periurbane, e un proiect care, în ciuda eforturilor de a nu îl face să fie despre spații exotice, este imposibil să nu fie așa, pentru că, oriunde ne-am duce, în București, în aceste zone cu spații rezidențiale, putem vedea acolo toate contrastele din cifrele care ne arată cât de bogați sau cât de săraci sunt românii. E o periferie a locurilor neașteptate, cu umanitate reinventată, cu oameni care arată exact ca în documentarul "Sacro gra", al lui Gianfranco Rosi. Cum arată periferia Romei. Acest proiect înregistrează două lucruri: aspirațiile (și nu sunt numai aspirații locative, sunt aspirațiile de evadarea sub toate formele ei) și, în același timp, fundăturile sau lucrurile care n-au fost luate în calcul. Ce mi se pare de notat este că e o lume de care este imposibil să nu te atașezi, este o lume pe care nu-ți vine s-o critici. Ce mi se pare particular este că Petruț și camera lui foto nu sunt cruzi cu personajele, nu îți vine să faci mișto de acești oameni”.

Pe aceeași temă