EXCLUSIV. Violonistul Maxim Vengerov: „George Enescu a devenit idolul copilăriei mele”

Data publicării:
vengerov-1

Când aveam cinci ani, tatăl meu mi-a dat un cadou: o înregistrare a lui George Enescu interpretând la vioară Poemul lui Ernest Chausson. Îmi aduc aminte că am ascultat-o încontinuu în următorii 20 de ani, pentru că o adoram. Enescu a devenit idolul copilăriei mele”, și-a amintit violonistul.

Maxim Vengerov a crescut într-o familie de muzicieni. Mama sa era dirijoarea unui cor de copii, iar tatăl său era oboist. Când a venit vremea să-şi aleagă drumul în muzică, tânărul Vengerov ştia exact la ce instrument va cânta.

Aproape zilnic stăteam în faţa orchestrei şi încercam să-mi găsesc tatăl, dar suflătorii stau foarte departe, în spatele orchestrei, nimeni nu îi vede. Fireşte, nu-mi doream să devin oboist. Am vrut să cânt la vioară, pentru că violoniştii cântă direct în faţa publicului”, a povestit el.

Maxim Vengerov e violonist, dirijor si unul dintre cei mai carismatici profesori de la Academia Regală de muzică din Londra. Muzica nu trebuie să se audă doar în sălile de concert, asta crede Vengerov.

Artistul o poartă până în comunităţile sărace din ţări ca Thailanda sau Uganda.

Am cântat pentru copii din Uganda. Aceşti copii au trecut prin război, au suferit abuzuri. Am cântat pentru călugări, în Thailanda, pentru bolnavi de HIV-SIDA care erau pe moarte. I-am văzut pe oameni plângând pentru că erau emoţionaţi de simplitatea lui Bach”, a spus violonistul.

Şi angajamentele importante din viaţa sa nu se opresc aici.

Acum am încă o slujbă cu normă întreagă. Am o familie şi două fetiţe minunate. Viaţa înseamnă un echilibru grozav. Trebuie să te bucuri şi să păstrezi echilibrul dintre aceste lucruri minunate”, a adăugat Maxim Vengerov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Victor Ponta, mesaj pentru PSD: „Sunt de părere că trebuie să vă aliați cu AUR, dar sunt și de părere că...
Newsweek
Care pensionari iau 550 de lei în plus la pensie în luna mai? Când încep să se distribuie banii - joi sau luni
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale