PASTILA DE LIMBĂ. În „Am ajuns pe centru, iubi. Nu vii și tu? Bem un suc, mâncăm o prăji” se aude ecoul mahalelei
În mod normal, așa ceva n-ar trebui să se petreacă. "Pe" nu e genul de cuvânt care se pretează confuziilor și n-are nimic derutant sau complicat în alcătuire. Rostul lui ține în general de spațialitate, de amplasament, de loc, poziție sau cum vreți să-i spuneți: "Pune glastra pe bufet, te rog". Sau "Cuvertura stă întinsă pe pat". Sau "Sică a lăsat banii pe masă și-a plecat".
Sigur, există destule cazuri când "pe" iese din logica spațialității. Un exemplu este formula "pe mâine", folosită în loc de "ne vedem mâine". Un altul este ricoșeul argotic "pe felie" - poate că țineți minte reclama pe care-o făcea un fotbalist unor mezeluri sub deviza "Fii pe felie cu Adi Ilie". Nu mai vorbesc de acuzativul cu prepoziție "pe care" (cartea pe care am citit-o, filmul pe care l-am văzut, politicienii pe care i-am ales), căruia îi voi dedica o pastilă separată peste două-trei săptămâni.
Există, din păcate, și cazuri când firescul și corectitudinea exprimării sunt avariate de formulări inepte chiar și în ceea ce-l privește pe amărâtul de "pe". În formulările acestea se aude, pentru cine are urechea exersată, ecoul mahalalei. În plus, ele dau contur unei imposibilități spațiale. Așa se întâmplă în cazul expresiei "m-am dus pe oraș", unde emițătorul dă impresia că ia forma unui nor care tocmai s-a întins deasupra unei așezări peste care amenință să se scuture. Firește, forma corectă este "m-am dus în oraș".
La rigoare, este acceptat și "la oraș", mai cu seamă pentru semnalarea diferenței dintre mediul urban și cel rural.
Exemplu: "Nu i-a mai plăcut la țară și a decis să se mute la oraș".
În orice caz însă, n-ai voie să spui "m-am dus pe oraș" dacă ții cât de cât la tine și la limba în care te exprimi.
Rudă bună cu "m-am dus pe oraș" este "m-am dus pe centru", expresie care degajă aceleași noxe ale țățismului frazeologic. Mi-e greu să cred că n-ați auzit pe nimeni anunțându-și interlocutorul văzut sau invizibil: "Am ajuns pe centru, iubi". Eventual formulând o invitație mieroasă: "Hai, nu vii și tu pe centru? Bem un suc, mâncăm o prăji". Iată aici o altă meteahnă - retezarea cuvintelor - despre care vom vorbi pe îndelete la un moment dat. Bineînțeles, varianta corectă este "am ajuns în centru" sau "nu vii și tu în centru?".
Dar zona în care proasta folosire a lui "pe" atinge apogeul este zona transportului public. Din câte mi-am dat seama, doar metroul, vaporul și funicularul au scăpat deocamdată de prezența "pe"-ului în locul prepoziției "în". Celelalte, fie ele trenuri, autobuze sau chiar avioane, suportă această vecinătate suspectă fără să i se poată împotrivi.
Iată câteva exemple:
- "Ți-am pus un pachețel cu mâncare ca să ai la tine pe tren". Nu poți deduce decât că, nemaigăsind bilet, pasagerul alege o deplasare în condiții de risc, mai cu seamă la trecerea prin tuneluri.
- "Gata, dragă, am ajuns la autogară și-am prins ultima cursă spre Teiuș. Da, tu, sunt pe autobuz, ce, nu mai auzi bine?". Parcă-l vezi pe împricinat instalându-se deasupra călătorilor convenționali, în aer liber, și rugându-se să intre soarele în nori, măcar un pic.
- "Mi-am cumpărat o carte din aeroport ca să am ce citi pe avion". Aici e deja nevoie de un curaj de care fac dovadă doar oamenii excepționali ai planetei, din categoria Jet Li sau Jason Statham, eventual Harrison Ford cel de-acum treizeci de ani.
Mai e nevoie să prezentăm și variantele corecte? Iată-le, pentru orice eventualitate: "Ți-am pus un pachețel cu mâncare ca să ai la tine în tren"; "Sunt în autobuz, ce, nu mai auzi bine?"; și "Mi-am cumpărat o carte din aeroport ca să am ce citi în avion".
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
