Regizorul Andrei Șerban a fost numit director onorific al Teatrului Național București

Data publicării:
BUCURESTI - BOOKFEST - 5 IUNIE 2022
Regizorul Andrei Șerban. Foto: Inquam Photos / George Călin

Reputatul regizor Andrei Şerban a fost numit în funcţia de director onorific al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, decizie inclusă în proiectul de management al Adei Hausvater, directorul general al TNB.

Această decizie reflectă viziunea pe care Ada Hausvater o proiectează pentru prima scenă a ţării: evoluţia TNB ca spaţiu de excelenţă care îşi recunoaşte şi îşi preţuieşte la cel mai înalt nivel valorile. Iniţiativa s-a bucurat de susţinerea Ministerului Culturii, care a recunoscut importanţa culturală a acestui demers.

Acordarea acestui titlu onorific regizorului Andrei Şerban reprezintă o reconfirmare a locului pe care TNB şi teatrul românesc îl ocupă în istoria teatrului universal.

În data de 5 mai, ministrul Culturii, Demeter András István, a emis OM 2714, pentru aprobarea regulamentului prin care se instituie titlul de Director Onorific în cadrul instituţiilor publice de culturǎ din subordinea ministerului, notează News.ro.

„Un teatru naţional se dezvoltă prin memoria şi recunoaşterea propriilor sale valori. Proiectul meu de management se bazează pe acest principiu valoric: avem şansa de a aduce laolaltă oamenii care conduc spre universalitate teatrul românesc. Numirea lui Andrei Şerban este un semnal clar că porţile TNB sunt deschise pentru excelenţă, generozitate umană şi performanţă fără compromisuri. Mulţumesc pentru deschidere Ministerului Culturii, care a susţinut prompt această iniţiativă, confirmând importanţa momentului”, a explicat Ada Hausvater.

La rândul său, regizorul Andrei Şerban a subliniat coerenţa acestei viziuni comune:

„Presupun că la baza iniţiativei doamnei manager şi a domnului ministru de a-mi conferi titlul de Director onorific se află recunoaşterea calităţii Naţionalului în cei trei ani ai directoratului meu, început în 1990 - ani în care, în ciuda imenselor dificultăţi, s-a produs o mini-revoluţie culturală, care a făcut ca prima scenă a ţării să-şi merite numele. Trilogia greacă a stimulat o energie colectivă la fel de vie ca viaţa tumultoasă a străzii din acele zile şi, împreună cu spectacolele care au urmat, a deschis calea spre un teatru nou, curajos, riscant şi viu. În special viu, cu o aspiraţie pe verticală spre acest cuvânt esenţial: Calitate. Calitatea artistică, imposibilă fără calitatea umană. Acest titlu simbolic nu-mi conferă drepturi, obligaţii sau beneficii. Le mulţumesc doamnei manager şi domnului ministru şi îl accept cu bucurie şi cu speranţa că, evocând efervescenţa pe care am inspirat-o când am fost la cârma TNB, spiritul viu al acelor ani se va retrezi sub conducerea Adei Hausvater”.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nick Cannon, despre conflictul cu Eminem, după certurile dintre rapper și Mariah Carey: „Mi-a desconsiderat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Poate Nicușor Dan să interzică presei accesul la Cotroceni? Ce spune legea și ce președinți au mai blocat...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. „Banii, transferați”. Când ajung pe card
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...