Sari la conținut

Topul vânzărilor la Bookfest 2017

Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Răzvan Exarhu, Vintilă Mihăilescu, Alex Tocilescu, Keith Richards, Paul Beatty şi Ted Chiang sunt printre cei mai cumpăraţi autori editaţi de Humanitas, Curtea Veche, Polirom, Litera şi Nemira şi care au fost prezenţi cu volumele lor la ediţia de vară a Bookfest, încheiată duminică la Romexpo.

radu paraschivescu la bookfest foto bookfest facebook

Foto: Facebook/BookfestRomania

Cele mai vândute titluri ale editurii Humanitas sunt „Despre inimă şi alte eseuri”, de Andrei Pleşu, „România, o iubire din care se poate muri”, de Gabriel Liiceanu, „Mistica rugăciunii şi a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu”, de Tatiana Niculescu, „Am fost cândva femeie de onoare”, de Radu Paraschivescu, şi „Peisaj după isterie”, de Mircea Cărtărescu.

La Humanitas Fiction cei mai vânduţi autori au fost: Evgheni Vodolazkin cu „Aviatorul”, Jonathan Safran Foer cu romanul „Iată-mă”, Priya Parmar cu „Vanessa şi sora ei”, Yukio Mishima cu „Amurgul marinarului” şi Franz Kafka cu „Metamorfoza. Integrala prozei antume”.

Topul Humanitas Junior îi cuprinde pe Delia Calancia cu „O zi din viaţa Deliei”, urmată de Otilia Mantelers cu „Secretul monstrului”, Victoria Turnbull cu „Pandora”, Stephen şi Lucy Hawking cu „Luna albastră” şi Ana Alfianu cu „Cetatea sufletelor”.

La Curtea Veche Publishing, cea mai vândută carte a fost "Fericirea e un ac de siguranţă”, de Răzvan Exarhu, urmată de "Spovedania unui preot ateu” de Ion Aion, "Paltonul cu gaică. Proză scurtă, eseuri”, de Mihail Şişkin (prima carte de proză scurtă a celui mai mare scriitor rus contemporan, considerată o revelaţie). Topul Curtea Veche este completat pe locurile 4 şi 5 de "Povestea castelului Peleş”, de Principele Radu al României şi de "Psihologie pentru oameni obişnuiţi” de Ramona şi Radu F. Constantinescu (unii dintre cei mai citiţi bloggeri din România).

"Imperiul pisicilor", de Alex Tocilescu, este prima carte cea mai vândută la capitolul literatură română Polirom, urmată de "Cel care cheamă câinii", de Lucian Dan Teodorovici, "Mâţa Vinerii", de Doina Ruşti, "Pereţi subţiri", de Ana Maria Sandu şi "Hanul lui Manuc", de Simona Antonescu.

În privinţa titlurilor străine, clasamentul Polirom se configurează astfel: Pe primul loc "Femeia cu Părul Roşu", de Orhan Pamuk, "Povestea lui Genji", de Murasaki Shikibu, "Contraviaţa", de Philip Roth, "Augustus", de John Williams, şi "Arhipelagul altei vieţi", de Andrei Makine.
La capitolul Nonfiction cea mai vândută este "De ce este România astfel. Avatarurile excepţionalismului românesc", volum coordonat de Vintilă Mihăilescu, urmată de "Madlena", semnată de Aurora Liiceanu, "Jurnal scoţian", de Ioan-Florin Florescu,   "Viaţa", de Keith Richards şi "Viaţa mea", de Nicolae Breban.

Cele mai cumpărate volume ale editurii Polirom sunt "De ce este Romania astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc", volum coordonat de Vintilă Mihăilescu, "Femeia cu Părul Roşu", de Orhan Pamuk, "Viaţa", de Keith Richards, "Povestea lui Genji", de Murasaki Shikibu şi "Imperiul pisicilor", de Alex Tocilescu.

La editura Litera, în topul preferinţelor cititorilor s-a aflat romanul distins cu Premiul Man Booker 2016 “Io contra Statele Unite ale Americii”, de Paul Beatty.

“Iubitorii de ficţiune au apreciat această satiră muşcătoare despre educaţia excentrică a unui tânăr de culoare. Romanul lui Paul Beatty contestă principiile sacre ale Constituţiei Statelor Unite, viaţa urbană, mişcarea drepturilor civile, relaţia tată - fiu şi simbolul ultim al egalităţii rasiale - restaurantul chinezesc pentru negri”, spun editorii.

“Io contra Statele Unite ale Americii” de Paul Beatty este al treilea roman consecutiv distins cu premiul Man Booker, în consacrata colecţie Clasici Contemporani Litera, după "O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, de Richard Flanagan şi "Scurtă istorie a şapte crime”, de Marlon James. 

Pe locul doi se află celebra serie autobiografică a scriitorului norvegian Karl Ove Knausgård - "Cartea a patra. Lupta mea. Dansând în întuneric”. În România, la editura Litera sunt disponibile primele patru volume din serie: "Moartea unui tată”, "Un bărbat îndrăgostit”, "Insula copilăriei”, "Dansând în întuneric”, iar următoarele două sunt în curs de apariţie.

Locul trei: “Mica enciclopedie Hygge”, reţeta daneză a fericirii, de Meik Wiking, top seller pe Amazon şi carte-fenomen în peste 30 de ţări, a ajuns în România un trend foarte apreciat prin această carte minunat ilustrată care ne învaţă cum să trăim mai frumos.

Pe locul patru, cea mai vândută carte este "Când înfloreşte liliacul”, de Martha Hall Kelly, în colecţia Blue Moon, un roman extrem de emoţionant şi memorabil, o poveste inspirată de evenimente şi de oameni reali. "Drumul spre iad. Europa 1914 - 1949”, de Ian Kershaw, în colecţia Kronika, se află pe locul cinci în topul Litera.

Cititorii mai mici şi-au ales şi ei cărţile preferate la Bookfest 2017. Litera Mică a vândut cel mai bine romanul pentru adolescenţi "Rătăcire”, de Lauren Kate, urmat de "Catkin - pisicuţa secretă”, de Holly Webb, seria Prima mea lectură; seria “Mensa Kids, Clubul Micilor Genii”; şi “Cum adoarme puiul meu, de Monica Sweeney, o poveste fermecătoare, de care copiii de toate vârstele se vor îndrăgosti şi pe care îşi vor dori cu siguranţă s-o audă în fiecare seară.

Editura Nemira a fost prezentă la Bookfest 2017 cu peste 600 de titluri din 12 colecţii.

Cele mai populare şi bine vândute cărţi ale editurii Nemira la Bookfest 2017 au fost "Povestea vieţii tale”, de Ted Chiang (colecţia Nautilus SF), o carte de povestiri care a primit cele mai importante premii pentru literatura SF şi o scriitură care combină fericit ştiinţa, filosofia şi ficţiunea. Povestirea care dă titlul volumului a fost ecranizată anul trecut în filmul "Arrival”.

Pe locul secund, "Supravieţuitorii”, de Bear Grylls - un nou volum scris de faimosul aventurier Bear Grylls, care cuprinde poveştile extraordinare de supravieţuire ale unor exploratori, soldaţi sau spioni, poveşti inspiraţionale despre curaj şi voinţă.

Cartea Marei Wagner este a treia cea mai bine vândută carte la târg. "În spatele blocului” (colecţia Cuaernar) - roman de debut, este povestea copiilor din anii 80, pentru care în spatele blocului era o lume întreagă de jocuri, cutume şi ritualuri de prietenie şi, uneori, de iubire.

Pe locul patru s-a clasat "Soţia plantatorului de ceai”, de Dinah Jefferies (colecţia Damen Tango) - O poveste pasionantă despre mistere şi prejudecăţo. care se petrece în exoticul şi magicul Ceylon (Sri Lanka de azi), iar "Aleasa dragonului”, de Naomi Novik (colecţia Nautilus fantasy) este o poveste construită după temele şi personajele din basmele fraţilor Grimm, ingenioasă şi antrenantă, despre un Dragon malefic care cere sacrificii unui sat paşnic.

Cele mai bine vândute cărţi ale editurii pentru copii Nemi au fost la această ediţie "Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat”, de Iulian Tănase, cu ilustraţii de Alexia Udrişte, un roman emoţionant despre un tată şi fiul său Sacha, de 4 ani, care transformă prin puterea imaginaţiei lumea din jur într-o realitate fantastică, unde toate obiectele prind viaţă. Pe locul doi în preferinţele cititorilor, "Enescu şi hora razelor de soare”, de Cristina Andone, cu ilustraţii de Adriana şi Sebastian Opriţă, un volum din seria „Poveşti din pădurea Muzicală”, menit să-i familiarizeze pe cei mici cu muzica clasică prin poveşti şi jocuri.

Cei mici şi părinţii lor au preferat şi "Vraja dorinţelor”, de Chris Colfer, primul volum din seria Tărâmul poveştilor începe aventurile a doi fraţi gemeni care descoperă că basmele sunt reale, "Cum să-ţi dresezi dragonul”, de Cressida Cowell: primul volum din seria ecranizată de Dreamworks în 3 filme, iubită de copiii din toată lumea, dar şi "Pete Motanul. Ador teneşii albi”, de Eric Litwin, cu ilustraţii de James Dean: o carte pentru copiii de peste 3 ani, plină de culori, muzică şi învăţăminte care să-i ajute pe cei mici să se distreze citind.

bookfest

Foto: Facebook/BookfestRomania

Anul acesta, editura Nemira a înregistrat la târg o creştere a vânzărilor cu 35% faţă de anul precedent.

Cele mai bine vândute volume ale editurii RAO au fost:

1. Cartea oglinzilor, de Eugen Ovidiu Chirovici. Bestseller Olanda si Italia, vândută în 20.000 de exmeplare într-o singură zi, la apariția în Germania
2. Nisipuri mișcătoare, de Malin Persson Giolito, volum deținător al premiului Cel mai bun thriller suedez al anului 2016
3. Operațiunea Cezar, Garance Le Caisne. Volum de nonficțiune. Dovezi copleșitoare ale crimelor de război și crimelor împotriva umanității din Siria
4. Coroana de săbii, cartea a șaptea din seria Roata timpului, de Robert Jordan
5. Istoria lumii în 7650 de date. Enciclopedie LAROUSSE
6. Tainica iscodire a celor tăcute, de Patrick Rotfuss. Volum complementar seriei Cronicile Ucigașului de regi
7. Musonul, der Wilbur Smith
8. Câinele, adevăratul meu prieten, de W.Bruce Cameron. Volum care a stat la baza unei ecranizări de excepție
9. Despre cultura de ieri și românii de azi. Convorbiri cu academicianul Razvan Theodorescu, de Narcis Dorin Ion
10. Spionajul militar modern, de Gheorghe Savu

Salonul Bookfest 2017, ediţia de vară, s-a desfăşurat pe o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi. Anul acesta spaţiul a fost mărit cu 20%, fiind expuse la vânzare un milion de cărţi, dintre care câteva mii de titluri noi. Aproximativ 200 de entităţi au expus la Bookfest şi au organizat 400 de evenimente, lansări de carte, spectacole de tot felul. Copiii au avut un spaţiu dublu, unde s-au organizat manifestări speciale pentru ei. Suedia a fost ţara invitată la acest târg.

Sursa: News.ro

Etichete: bookfest , autor , editura , targ de carti , vanzari de carti , bookfest 2017

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale