Sari la conținut

BONTON. Luca Niculescu: În România, oamenii zâmbesc prea puțin

Luca Niculescu a povestit că provine dintr-o familie numeroasă, cu mulţi unchi, străunchi și mătuşi educaţi în stilul anilor 30, astfel că a avut parte de o „educaţie multiplă: desuetă, dar clasică şi bună”.

Spune că apreciează zâmbetul persoanei cu care interacţionează. „Ceva la care ţin mult este zâmbetul (...) şi mi se pare că în România oamenii zâmbesc destul de puţin”, crede Luca Niculescu.

Luca Niculescu dezvăluie ceea ce înseamnă, în opinia sa, bunul simţ: „Am învăţat că dacă eşti deschis, amabil, politicos, cred că este mai uşor în viaţă decât dacă eviţi, refuzi sau nu eşti la curent cu cele despre care am vorbit. Cred că se poate să faci ceea ce facem noi şi fără să strigi prea tare şi fără să îţi urli opiniile. Cred că dacă respecţi nişte reguli de bună purtare viaţa poate să-ţi fie ceva mai senină”.

În ceea ce privește România civilizată, jurnalistul crede că aceasta este ceva mai greu de descoperit.

De multe ori când intri în contact cu românii, ai impresia că sunt pe defensivă, că sunt mai abrupţi, că nu sunt foarte deschişi, dar dacă treci de pojghiţa asta, descoperi că în general (chiar dacă sună ca un clişeu) sunt oameni foarte primitori”, spune el.

În schimb, jurnalistul crede că este mai ușor să vorbeşti despre România necivilizată, pentru că românii au obiceiul să vorbească de rău despre propriul popor.

„Ne tot plângem că imaginea României în lume e proastă, dar dacă te uiţi care este imaginea României în România, atunci te iei cu mâinile de cap. Rareori vezi un popor care să se exprime mai urat despre el însuşi”, spune el.

Luca Niculescu spune că pe el îl deranjează, în primul rând, claxoanele.

„Mă enervează claxoanele fără sens, nu înţeleg de ce apeşi pe claxon înainte să apeşi pe frână sau pe acceleraţie, dar este un simptom. Şi ai impresia în România că sunt claxoane răutăcioase, adică am mai întâlnit claxoane şi în lumea arabă de exemplu, în Orient, dar acolo sunt claxoane de avertizare, sunt ca nişte mici înghionteli simpatice, pe când în România nu sunt, te ceartă când te claxonează, sunt lungi, sunt apăsate, sunt prelungite, sunt ca un vaiet care nu se mai termină”, spune el.

Jurnalistul a povestit și despre atitudini nepoliticoase ale unora dintre invitații săi.

„Îmi amintesc de oameni care au plecat din emisiune la un moment dat din cauza unui incident tehnic. S-a întrerupt microfonul şi un mare om de artă din România, administrator de artă, deci nu era nici neapărat un mare artist să îi tolerez o astfel de mojicie, s-a ridicat şi a plecat: "Rezolvaţi-va problema, pe mine să mă chemaţi atunci când va merg echipamentele aşa cum trebuie." După ce stabiliserăm timp de două săptămâni cam cum, în ce condiţii se va desfăşura emisiunea”, își amintește el.

„La televiziune e foarte greu uneori să înfrânezi tentaţia, mai ales a oamenilor politici, de a fi nepoliticoşi, mai ales pentru că ei cred că dacă sunt mai populari, mai direcţi, au mai mult succes. Nu cred că e neapărat o reţetă sau nu le merge tuturor, dar toţi o aplică. Dar în general am noroc de "clienţi buni", cum se spune, adică sunt mai drăguţi cu mine”, adaugă el.