Hotelurile de pe litoral, rezervate integral în weekend

Data publicării:
litoral mare vara costinesti plaja 5399659-Mediafax Foto-Marius Smadu-2

Cei care se gândesc pe ultima sută de metri să meargă pe litoral trebuie să își cumpere un cort. Doar aşa se mai pot caza în această perioadă. Asta, pentru că 150.000 de persoane şi-au făcut rezervări pentru acest weekend la mare.

Numai la Mamaia Music Awards sunt aşteptaţi nu mai puţin de 10.000 de turişti români şi străini. Mii de turişti şi-au anunţat prezenţa şi la concertul lui Fat Joe, care va fi mâine seară într-un club exclusivist din staţiune.

În plus, administatorii cluburilor pregătesc şi petreceri în stil egiptean, unde turiştii vor avea ocazia să danseze cu faraoni și mumii. Şi în Costineşti şi Vama Veche se anunţă petreceri pe plajă în jurul focurilor de tabără. De pe urma acestor evenimente vor profita şi hotelierii. Aproape toate camerele din staţiuni sunt ocupate, indiferent dacă vorbim despre hoteluri de două sau de cinci stele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri