Marius Manole: „Am învăţat că trebuie să iubeşti în viaţa asta ceva ca să poţi trăi”

Data publicării:
vlcsnap-2013-04-21-18h32m08s21
Cei 7 ani de acasă

„La mine educaţia nu s-a întâmplat, nu ne-am aşezat la masă şi am început să discutăm despre educaţia mea şi despre cum ar trebui să funcţionez eu în societate şi ce va trebui să fac sau să nu mint, să nu fur, să… Nu, la noi în familie, am învăţat prin puterea exmplului. Părinţii mei sunt oameni cinstiţi, sunt oameni care nu pot sta liniştiţi dacă ştiu că au datorie 1 leu”.

„Văzând în familie că nu se fură, că nu se întâmpla lucruri de genul ăsta, am învăţat numai lucrurile bune. Adică pur şi simplu puterea exemplului e una foarte puternică, foarte bună. Cred că puterea exemplului funcţionează”.

Modelul meu de bună-cuviință

„A plecat dintre noi Irina Petrescu, actriţa Irina Petrescu, care era un model de eleganţă. Pentru noi toţi actorii, era cea mai elegantă doamnă din teatrul românesc, de o discreţie incredibilă, a trăit cu o bucurie şi cu o umilinţă şi cu o discreţie toată viaţa ei şi ne-a lăsat un mare gol şi a plecat odată cu ea o lume. O lume civilizată, o lume care aproape că nu mai există”.

O doamnă se cunoaște după...?

„O doamnă... ce tăcere lungă s-a lăsat. Nu ştiu să va răspund. Cred că o doamnă ştie să se facă interesantă fără să dezvăluie prea mult din ea. Cred că nu îşi face apariţia peste tot, alege cu atenţie lucrurile, locurile, vorbele, gesturile... cred că e foarte atentă la tot ce... cred că aşa ar trebui să fie, nu ştiu”.

Regula mea de politețe

„Regula de politeţe la care ţin eu cel mai mult… Cred că prima regulă e aceea de a saluta persoana cu care te întâlneşti, fie că se cheamă directorul teatrului, fie că se cheamă femeia de serviciu”.

Întâmplări nepoliticoase

„Mergeam spre Sibiu pe Valea Olului şi în faţa mea era o maşină şi din maşină o dată a ieşit o mână care a aruncat un pet, care pet aproape că a venit în faţa maşinii noastre şi am făcut din faruri şi omul s-a oprit şi era să ne ia la bătaie doar pentru că am vrut să îi spunem că aşa ceva nu se face”.

România civilizată

„Îmi place felul în care ne primim oaspeţii. Pentru că, da, suntem un popor ospitalier, da, ne place să invităm oameni acasă, fie măcar şi pentru a le arăta în ce lux trăim, dar la mine în Moldova, de acolo de unde mă trag de la Iaşi, eram foarte bine primiţi când mergeam în vizite”.

„Îmi place că din nou au început oamenii să vină la teatru îmbrăcaţi frumos. Am remarcat că trend-ul e acum să vii la teatru îmbrăcat în costum, să vii îmbrăcat civilizat, curat, frumos. Asta îmi place”.

România necivilizată

„Nu îmi place că lumea se înghesuie la metrou, nu îmi place că nu sunt respectaţi bătrânii, nu îmi place că nu se dă locul în maşină, nu îmi place că uneori la teatru publicul vorbeşte şi deschid sticle cu Coca-Cola. Nu-mi place că lumea la teatru întârzie, în loc să vină la ora 7 fără 10, vine la 7 şi un sfert, asta la teatru mă refer”.

„Şi nu-mi place că oamenii nu se dedică cauzelor umanitare. Încă nu suntem învăţaţi să ajutăm dezinteresat. Adică sunt câţiva oameni în România şi în Bucuresti care se ocupă de nişte copii sau de nişte cauze... Şi n-avem de dat decât doi euro sau 5 lei sau... Nu suntem obişnuiţi”.

„Ştiu cazuri ale unor prieteni care în Marea Britanie au fost întrebaţi la angajare pe ce cauză mizează şi unde vor să-şi îndrepte 3 euro pe lună. Şi ei au ales din mai multe cauze… Erau 3 euro, nu era mult, dar ca să vezi cum oamenii sunt obligaţi într-un fel, dar în alt fel… ştii, în România încă nu se pune problema”.

Am învățat că...

Am învăţat că nu trebuie să mă preocupe viaţa altora, am învăţat să privesc lumea în fiecare zi ca şi cum aş vedea-o pt prima dată. Am învăţat să fiu umil datorită meseriei pe care o am, am învăţat să iubesc oamenii datorită meseriei pe care o am, am învăţat să dăruiesc în ultimul timp, am descoperit că un gând bun îndreptat spre altcineva are mai mare importantă şi mai multă putere decât un gând bun îndreptat asupră-ţi. Am învăţat că o rugăciune poate face mai mult decât oricâţi bani din lumea asta, am învăţat că sănătatea e cel mai important lucru de pe faţa pământului, am învăţat că să-ţi iubeşti părinţii nu e uşor, dar e foarte frumos, am învăţat că să-i iubeşti pe cei din jurul tău iar nu e uşor, ba chiar e foarte greu, dar merită sacrificiul şi am învăţat că trebuie să iubeşti în viaţa asta ceva că să poţi trăi”.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Burcea, reacție după ce a fost acuzat că a ironizat-o pe Andreea Bălan chiar în ziua nunții ei: "Îmi...
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Au lăsat salarii de 2.200€ în Olanda pentru a se întoarce definitiv în România. Motivul neașteptat: „Am rămas...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
Ce înseamnă, de fapt, un premier tehnocrat și cum poate apărea un guvern tehnocrat în România. De ce se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
De la livrator de pizza la câștigător de Oscar. Rami Malek împlineşte 45 de ani. Ce a păstrat după „Bohemian...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...