Filmările serialului „House of Cards” au fost reluate. Modificările cu care vine noul sezon

Data publicării:
house of cards

Filmările de la noul sezon al serialului "House of Cards", a cărui producţie a fost oprită brusc în toamna anului 2017 în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală formulate împotriva actorului său principal, Kevin Spacey, au fost reluate miercuri, după o pauză de peste trei luni. Actorii Diane Lane şi Greg Kinnear au fost incluşi în distribuţia celui de-al şaselea sezon - care va fi şi ultimul - al acestui show TV, informează Press Association.

house of cards
FOTO: IMDB

Producţia ultimului sezon al acestui serial produs de platforma online Netflix au fost oprite în octombrie, odată cu primele acuzaţii formulate împotriva lui Kevin Spacey. La scurt timp după aceea, Netflix a anunţat că a întrerupt colaborarea cu starul american şi a anulat proiectul unui film dedicat lui Gore Vidal, în care rolul principal urma să fie interpretat de acelaşi actor, potrivit Agerpres.

Kevin Spacey, recompensat cu două premii Oscar, este în prezent cercetat de Scotland Yard, după ce trei persoane l-au acuzat de agresiune sexuală. Actorul a fost unul dintre primele staruri vizate de astfel de acuzaţii după izbucnirea scandalului Harvey Weinstein.

Primul care a făcut publice acuzaţiile de hărţuire sexuală formulate împotriva starului hollywoodian a fost actorul Anthony Rapp, care a dezvăluit că în 1986, atunci când el avea 14 ani, Kevin Spacey, în vârstă de 26 de ani în epocă, i-a făcut avansuri sexuale.

Kevin Spacey a dat publicităţii un comunicat de presă în care a spus că nu îşi aminteşte acel incident, dar îşi cere scuze pentru "orice comportament nepotrivit cauzat de beţie".

A urmat o veritabilă avalanşă de acuzaţii care îl vizau pe Kevin Spacey, iar teatrul Old Vic din Londra, unde starul hollywoodian a deţinut funcţia de director artistic din 2004 până în 2015, a primit 20 de plângeri de la persoane care afirmă că au fost victime ale unui comportament nepotrivit al actorului.

Actorii Diane Lane şi Greg Kinnear, nominalizaţi la Oscar, s-au alăturat distribuţiei celui de-al şaselea sezon al serialului "House of Cards", din care mai fac parte Robin Wright, Michael Kelly, Jayne Atkinson, Patricia Clarkson, Constance Zimmer, Derek Cecil, Campbell Scott şi Boris McGiver. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Funcția ascunsă a aerului condiționat care scade factura la curent cu 30%. Mulţi români folosesc greşit...
Digi FM
Reacții ferme după proba la Limba română de la Bacalaureat 2026: „Tot ce s-a dat am făcut mai degrabă la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, criticată ferm pentru ținuta purtată la un botez: „Asta nu e rochie de biserică, trebuia să fii...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primul soț al Angelinei Jolie, de nerecunoscut la 53 de ani. Cum a apărut Jonny Lee Miller alături de fiul său
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea...
Newsweek
Casa de Pensii, învinsă în instanță! Un pensionar militar a primit înapoi banii reținuți ca impozit progresiv
Digi FM
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață cum să-ți salvezi banii în noul episod...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un nou studiu schimbă perspectiva asupra vaccinului anti-COVID. Rezultatele au atras atenția medicilor
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Sharon Stone, mărturisire sfâșietoare despre ultimele clipe ale mamei sale: "Am înțeles că trebuie să o las...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...