Usher a făcut un super show în pauza de la Super Bowl. Ce invitați surpriză i s-au alăturat pe scenă

Data publicării:
Super Bowl LVIII in Las Vegas
Usher (foto) a fost invitatul special din pauza publicitară de la meciul pentru titlul de campioană în National Football League și cele mai importante festivități din fotbalul american profesionist, Super Bowl. Sursa foto: Profimedia Images

Usher a susținut un spectacol incendiar în pauza de la Super Bowl, duminică. Înainte de a urca pe scenă, publicul a fost avertizat că show-ul ar putea provoca „dans, transpirație, rotire și posibile probleme în relație” și, alături de invitații surpriză, starul R&B a livrat pe toate fronturile, notează BBC.

Îmbrăcat în întregime alb și înconjurat de dansatori pe role, Usher a apărut pe scena de pe stadionul Allegiant din Las Vegas și a început show-ul cu una dintre cele mai cunoscute melodii ale sale, „Caught Up”.

Super Bowl LVIII in Las Vegas
Usher la Super Bowl 2024. Sursa foto: Profimedia Images

Artistul a dat startul unei performanțe dinamice, în care starul de 45 de ani a profitat la maximum pentru a încinge atmosfera de abilitățile sale de dansator, dar și de cei care i-au asigurat coregrafia în spate, dansatorii săi care l-au acompaniat în show-urile din Las Vegas, unde artistul a avut o rezidență cu 100 de spectacole în doi ani și jumătate.

Înainte de spectacolul de la pauză, Usher a recunoscut că a fost „o provocare să comprime 30 de ani în 13 minute”. Însă, artistul a făcut o treabă admirabilă în a oferi publicului cât mai multe dintre cele mai recunoscute cântece ale sale.

Setul artististului a inclus acrobați, o fanfară uriașă și câțiva invitați surpriză din rândul unora dintre cei mai faimoşi colaboratori ai săi, conform News.ro.

Stând la un pian roşu, Alicia Keys a fost primul star care a cântat alături de Usher.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

A urmat H.E.R., care a urcat pe scenă pentru a interpreta un solo fulminant, în timp ce Usher dansa.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Will.i.am, Lil Jon şi Ludacris au ajutat la închiderea spectacolului de pauză cu o interpretare energică a celui mai mare hit al lui Usher, "Yeah!".

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În pofida acestui boost de staruri, Usher a fost mereu în centrul acţiunii, cântând, dansând, smulgându-şi cămaşa şi patinând pe o scenă strălucitoare de pe stadionul de lângă Las Vegas Strip.

"Vă iubesc", a spus el mulţimii prezente pentru a vedea meciul dintre San Francisco 49ers şi Kansas City Chiefs.

Spectacolul din pauză, care este de obicei cel mai urmărit show muzical al anului, este produs de casa de discuri Roc Nation a lui Jay-Z şi sponsorizat de Apple Music.

Usher Raymond IV a vândut peste 80 de milioane de discuri în întreaga lume, urcând pe primele locuri în topurile muzicale, şi a câștigat opt premii Grammy.

Şi-a lansat primul album în 1994, la vârsta de 16 ani, iar cel de-al nouălea, "Coming Home", a apărut vineri.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O nouă televiziune se lansează în România. Va emite 24 de ore din 24 și vine cu un concept diferit
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”