ANM a anunțat prognoza meteo pentru 15 aprilie - 13 mai. Cum va fi vremea de Paște și 1 Mai

Data actualizării: Data publicării:
gratar vreme frumoasa mici 1 mai paste meteo
Meteologii anunță temperaturi crescute în mai. FOTO: Shutterstock

Vremea se va încălzi treptat în majoritatea regiunilor în următoarele patru săptămâni, ajungând ca în cea de-a doua săptămână a lunii mai mediile termice să fie peste normele perioadei în cea mai are parte a teritoriului, reiese din prognoza meteo valabilă pentru perioada 15 aprilie - 13 mai.

cuplu bicicleta soare vreme vara primavara
Meteorologii ANM anunță o încălzirea a vremii în prognoza meteo pentru intervalul 15 aprilie - 13 mai. FOTO: Shutterstock

CITIȚI ȘI: Prognoza meteo pentru luni, 15 aprilie 2019. Vreme capricioasă, dar ploile bat în retragere

Conform prognozei meteo de specialitate, în săptămâna 15 - 22 aprilie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intra-carpatice şi la munte, potrivit Agerpres.

Totodată, în intervalul 22 - 29 aprilie, temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi deficitare pe întreg teritoriul României.

Pe durata săptămânii 29 aprilie - 6 mai, temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa, în general, în jurul celor normale pentru această săptămână. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Potrivit sursei citate, în perioada 6 - 13 mai, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intra-carpatice şi în zonele montane.

Prognoza meteo amănunțită pentru intervalul 15 - 29 aprilie pentru fiecare zonă a țării

Meteorologii ANM anunță că în prima săptămână de prognoză, vremea se va menține rece, urmând ca de la sfârșitul săptămânii să se încălzească, inclusiv de Florii. Vestea bună este că de Paște, temperaturile vor crește în toată țara.

BANAT Pe tot parcursul intervalului de prognoză temperatura aerului va crește ușor și treptat, astfel încât maximele diurne se vor situa, în medie, între 14 grade la începutul intervalului și 24 de grade la sfârșitul celor două săptămâni. Temperaturile minime vor avea variații în prima săptămână, când se vor încadra între 2 și 5 grade, apoi vor crește treptat, spre 10 grade la finalul celei de a doua săptămâni. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în prima zi a intervalului de prognoză, dar și în perioada 24 – 28 aprilie când pot fi ploi slabe, pe arii restrânse.

CRIŞANA La începutul intervalului vremea va fi rece, cu valori termice diurne ce se vor situa, în medie, în jurul a 14 grade. Apoi va avea loc o ușoară încălzire, astfel încât, între 16 și 22 aprilie, vor fi temperaturi maxime cuprinse între 16 și 18 grade. Valorile nocturne în prima săptămână vor avea ușoare variații și se vor situa între 0 și 4 grade. În decursul celei de a doua săptămâni vremea se va încălzi de la o zi la alta, iar la finalul intrevalului de prognoză se vor înregistra medii regionale de aproximativ 23 de grade, ziua și de 8 grade, noaptea. Probablitatea de ploaie va fi în general redusă și doar spre sfârșitul intervalului pot fi ploi slabe, pe arii restrânse.

TRANSILVANIA Vremea se va menține rece în prima săptămână de prognoză, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime cuprinse, în general, între 12 și 14 grade. Temperaturile minime în acest interval vor avea variații semnificative și se vor încadra, în medie regională, între -4 și 3 grade. În a doua săptămână de prognoză vremea se va încălzi ușor și treptat, iar valorile diurne vor atinge 21 de grade în ultimele zile, iar temperaturile nocturne se vor situa în jurul a 6 grade. Se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie în primele zile ale intervalului de prognoză, iar spre sfârșitul celei de a doua săptămâni probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare, va fi în creștere.

MARAMUREŞ Vremea se va menține rece în primele două zile ale prognozei, când media regională a temperaturilor maxime va fi de 12...13 grade, apoi se va încălzi ușor și se vor atinge valori diurne situate între 14 și 16 grade. Temperaturile nocturne în această perioadă nu vor avea variații importante și se vor încadra, în general, între -2 și 2 grade. În cea de a doua săptămână a intervalului de prognoză regimul termic va fi în creștere, iar la finalul celor două săptămâni se vor atinge temperaturi medii de 22 de grade ziua și de 8 grade noaptea. Se vor semnala precipitații, predominant ploi, la începutul intervalului de prognoză, iar spre sfârșitul celei de a doua săptămâni probabilitatea de ploaie va fi din nou în creștere.

MOLDOVA Până în data de 20 aprilie vremea va fi rece cu temperaturi maxime medii cuprinse între 10 și 13 grade, exceptând ziua de 16 aprilie, când media se va situa doar în jurul valorii de 6 grade. Apoi, vremea se va încălzi treptat astfel încât maximele termice vor crește în medie de la 14 spre 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în perioada 26 – 28 aprilie. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 2 și 5 grade, cu tendință de creștere ușoară, în ultimele nopți, spre 6...8 grade. În 16 și 17 aprilie, temporar, vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, local moderate cantitativ, iar în restul intervalului doar trecător și pe arii restrânse va ploua slab, cu o probabilitate mai mare în 18 și 19 aprilie și după data de 24 aprilie.

DOBROGEA În perioada 15 – 21 aprilie temperaturile maxime nu vor avea fluctuații semnificative și se vor situa în medie între 10 și 12 grade, ceea ce va caracteriza o vreme rece. Începând cu 22 aprilie maximele termice vor crește ușor și treptat spre o medie de 16...18 grade în intervalul 25 – 28 aprilie, adică valori normale raportate la media regională. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 3 și 7 grade, cu tendință de creștere ușoară, în ultimele nopți, spre 8...9 grade. În perioada 16 - 19 aprilie, temporar va ploua, în general slab cantitativ, iar în restul intervalului doar trecător și pe arii restrânse vor mai fi ploi slabe, cu o probabilitate mai mare în 20 aprilie și după data de 25 aprilie.

MUNTENIA În prima săptămână maximele termice se vor situa în medie între 12 și 14 grade și vor caracteriza o vreme rece. Ulterior, din 22 aprilie, media temperaturilor maxime va fi în creștere treptată și va tinde spre 20...21 de grade, în perioada 25 - 28 aprilie, valori apropiate de normele climatologice. Temperaturile minime vor fi cuprinse în medie între 2 și 6 grade, cu tendință de creștere ușoară, în ultimele nopți, spre 7...8 grade. Local și temporar va ploua slab în intervalul 16 - 19 aprilie, iar în restul intervalului probabilitatea de ploaie va fi redusă.

OLTENIA Până în data de 22 aprilie vremea va fi ușor mai rece decât în mod obișnuit, cu temperaturi maxime medii cuprinse între 14 și 16 grade, exceptând ziua de 15 aprilie, când media se va situa în jurul valorii de 12 grade. Apoi, vremea se va încălzi treptat astfel încât maximele termice vor crește spre o medie de 20...21 de grade, în perioada 25 – 28 aprilie. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 3 și 6 grade, cu tendință de creștere ușoară, în ultimele nopți, spre 7...8 grade. Pe arii restrânse va ploua slab în 15 aprilie, dar și în intervalul 17 – 19 aprilie, în timp ce în restul intervalului doar trecător și izolat vor mai fi posibile ploi slabe.

LA MUNTE Vremea va fi rece în intervalul 15 – 22 aprilie, când se va înregistra o medie a temperaturilor maxime de 2...4 grade, în timp ce valorile nocturne vor fi exclusiv negative și se vor încadra între -6 și -2 grade. Începând cu data de 23 aprilie vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, astfel încât valorile maxime diurne vor atinge 12 grade în intervalul 25 – 28 aprilie, iar cele minime vor deveni pozitive și se vor situa în jurul valorii medii de 3 grade. Se vor semnala precipitații mixte în primele zile ale intervalului de prognoză, iar spre sfârșit probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare, va fi în creștere.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri