Există momente în viața unei națiuni când nu doar sărbătorește trecutul, ci este obligată să-și privească lucid prezentul. 1 Decembrie 2025 a fost, pentru mine, unul dintre acele momente – nu doar pentru că Alba Iulia, orașul simbol al Marii Uniri, a devenit scena unui spectacol al dezbinării, ci pentru că, dincolo de gesturi și zgomot, am văzut conturându-se un adevăr tulburător: România riscă să-și piardă, prin uzură internă, prin manipulare și prin radicalizare, chiar fibra care a făcut posibilă Unirea în 1918.
De ani de zile privesc cu îngrijorare ascensiunea unui discurs care confiscă simbolurile naționale și le întoarce împotriva instituțiilor democratice. Dar ceea ce am văzut anul acesta a depășit linia fragilă dintre retorică politică și agresiune simbolică. A fost pentru prima dată în ultimele decenii când Ziua Națională a României, aceea în care ar trebui să ne reamintim de sacrificiul generațiilor care au construit statul român modern, s-a transformat într-un teren de demonstrație pentru resentimente, teorii conspiraționiste, mesianisme improvizate și adorații colective în jurul unor personaje cu agendă anti-occidentală.
Imaginea premierului huiduit în timp ce pășea în cetatea Marii Uniri și, mai grav, faptul că huiduielile au continuat în timpul intonării Imnului Național înseamnă negarea unei minime coeziuni sociale, negarea acelui pact tacit prin care, măcar pentru câteva minute, renunțăm la diferențe pentru a onora ceea ce ne unește.
Ce fel de suveraniști sunt cei care întorc spatele Imnului? Ce fel de apărători ai tradiției sunt cei care transformă simbolurile naționale în arme pentru vandalizări morale? Este imposibil să clamezi dragostea față de țară, dar să o huidui în momentele ei de solemnitate. Suveranismul de azi nu mai are nimic de-a face nici cu patriotismul, nici cu identitatea, ci cu o formă hibridă de resentiment colectiv menit să erodeze încrederea în instituții și să destabilizeze procesul democratic.
Cei care au huiduit nu au venit din Alba Iulia – o spun chiar autoritățile locale. Ei au fost aduși. Dar o națiune nu se măsoară doar în cuvintele celor prezenți, ci și în efectele pe care un asemenea comportament le produce în percepția colectivă. Huiduielile nu se opresc la porțile cetății; ele sapă adânc în mentalul nostru, banalizează agresiunea și arată generațiilor tinere că dezbaterea poate fi înlocuită cu vociferarea, iar responsabilitatea cu isteria de grup.
Este revelator faptul că suveraniștii, cei care proclamă obsesiv unitatea națională, nu au reușit nici măcar să se unească între ei în ziua dedicată Marii Uniri. Georgescu, Simion, Șoșoacă – trei variațiuni pe aceeași temă anti-occidentală, trei nuclee ale unei propagande care nu are ca scop consolidarea națiunii, ci dezbinarea și atomizarea societății. Faptul că s-au ignorat reciproc la Alba Iulia este dovada unui instinct primar de fărâmițare. Populismul extrem nu poate construi, el doar devorează.
Ceea ce am văzut la Alba Iulia este un avertisment: o societate poate fi distrusă nu prin tancuri, ci prin manipularea reprezentărilor ei sacre.
Călin Georgescu, deși declarat neeligibil de Curtea Constituțională și vizat de anchete pentru atentat la ordinea constituțională, a fost întâmpinat ca un profet. Mesajul lui – o combinație de „renaștere spirituală”, luptă cu dușmanii interiori și chemare la sacrificiu – este exact arhitectura retorică a mișcărilor orchestrate de Moscova în spații vulnerabile. Este ecoul fidel al propagandei ruse care, sub masca tradiționalismului, cultivă obediență geopolitică.
Îmi este greu să găsesc o contradicție mai mare: singura persoană urmărită penal pentru acțiuni de destabilizare a statului, interzisă de CCR să candideze la președinție pentru că a încălcat grav regulile de eligibilitate, a fost lăsată să transforme Ziua Națională într-o tribună a radicalizării.
Aceasta nu este doar o anomalie politică. Este un simptom al unei slăbiciuni instituționale care trebuie corectată. Statul român nu poate cere cetățenilor să respecte ordinea constituțională în timp ce permite celor care o contestă violent să monopolizeze spațiul public simbolic în cea mai importantă zi a națiunii.
Instituțiile nu trebuie să devină agresive, dar nici să rămână indiferente. Ori de câte ori ordinea constituțională este pusă sub presiune, statul are obligația să reacționeze. Iar 1 Decembrie 2025 a arătat că, în fața extremismului, neutralitatea devine complicitate.
O zi tot mai tristă: nu pentru că românii s-au schimbat, ci pentru că spațiul public a fost infestat
Nu cred că românii au devenit mai ostili statului sau mai predispuși la radicalizare. Cred însă că spațiul public a fost ocupat, prin coordonare și manipulare, de cei care știu să exploateze frustrările și vulnerabilitățile. Mulți dintre cei prezenți la Alba Iulia nu erau acolo ca să distrugă simboluri, ci pentru că se simt abandonați. Dar între nevoia lor legitimă de reprezentare și radicalii care le orchestrează furia este o prăpastie.
Nu România s-a schimbat. S-a schimbat doar cine vorbește mai tare.
Mi-ar plăcea să pot spune că 1 Decembrie 2025 a fost un accident. Dar ar fi o minciună. A fost rezultatul unui lung proces de degradare publică, al intoxicării spațiului mediatic, al infiltrării discursului rusofil și al tolerării excesive a celor care folosesc libertatea pentru a mina libertatea.
Și totuși, cred că putem repara ceea ce s-a stricat. Ziua Națională nu este proprietatea niciunui partid, niciunui lider, niciunei mulțimi. Este proprietatea morală a unei națiuni care, acum mai bine ca oricând, trebuie să-și regăsească luciditatea.
1 Decembrie rămâne o zi a speranței. Dar nu a unei speranțe naive, ci a uneia lucide: speranța că, în ciuda furtunilor, România are resursele de a rămâne un stat democratic și european, fidel idealurilor care au făcut posibilă Unirea.
Datoria noastră este să le apărăm. Și să nu permitem niciodată ca zgomotul extremismului să acopere vocea memoriei și a rațiunii.
