Alegerea lui Iohannis
Klaus Iohannis se află în cel mai dificil moment al mandatului său. Este pus în fața unei alegeri prin care, indiferent ce va decide, își va asuma riscuri majore, care ar putea însemna finalul carierei sale politice.
Nici victoria detașată a PSD-ALDE în alegerile parlamentare din 2016, nici propunerea Vioricăi Dăncilă ca premier nu l-au pus într-o asemenea poziție atât de delicată precum a făcut-o decizia CCR care, practic, îl somează să o revoce pe Laura Codruța Koveși de la șefia DNA. Nici măcar Traian Băsescu, în vara lui 2012, nu a fost atât de vulnerabil. Iată de ce.
Dacă alege să le facă pe plac judecătorilor CCR și ministrului Justiției, adică lui Liviu Dragnea (coordonatorul echipei Dorneanu - Toader) și semnează revocarea lui Koveși, Iohannis își va nemulțumi profund milioane de susținători. Deși mulți dintre cei care văd în el ultima redută în fața asaltului coaliției de guvernare împotriva statului de drept, a justiției și al parteneriatelor occidentale înțeleg că deciziile CCR sunt obligatorii, văd în deciziile lui Dorneanu și Toader un abuz atât de revoltător încât nu se pot împăca cu gândul că președintele va accepta ce i se impune și că nu va opune rezistență.
S-a văzut asta în iarnă, când a desemnat-o rapid pe Viorica Dăncilă ca premier. Și astăzi este considerat coautor la instalarea celui mai incompetent prim-ministru din istoria Românei. Cu toate că între timp a abandonat atitudinea pasivă față de PSD și de Liviu Dragnea, susținătorii săi nu uită că a avut opțiunea de a o respinge pe Dăncilă, cum a făcut și cu Shhaideh, și că a ales să nu o facă pentru a nu risca suspendarea.
De această dată, însă, frustrarea celor care l-au votat ar fi de zece ori mai mare. Pentru că șefia DNA are o valoare simbolică uriașă, care depășește cu mult statura Laurei Codruța Koveși. Șefia DNA este marele premiu râvnit de vechiul și de noul USL de șase ani încoace. Asta își doresc mai mult decât orice, pentru că asta le va readuce imunitatea pierdută odată cu ratarea președinției de către Adrian Năstase, în 2004.
Dincolo de faptul că efectele cele mai nocive al deciziei CCR sunt distrugerea echilbrului puterilor în stat și readucerea tuturor procurorilor sub controlul politicului, punerea principalei redute anti-corupție sub comanda unui magistrat după chipul și asemănarea lui Tudorel Toader va fi echivalată cu începutul unor schimbări și mai dramatice. Reîntoarcerea României la perioada ante-2005, când Rodica Stănoiu tăia și spânzura în parchete și în instanțe, anunță o prăbușire sistemică.
Va fi semnalul că ne întoarcem la un model de guvernare pe care îl consideram depășit definitiv, cel în care nimeni din justiție și din stat nu îndrăznea să sancționeze hoția și abuzurile de zi cu zi ale celor de la putere. Dacă președintele acceptă așa ceva fără să lupte va fi privit ca și cum ar consimți ca 13 ani de schimbări importante în relația dintre cetățeni și conducători să fie aruncați la coșul de gunoi.
Dacă decizia CCR ar fi picat într-un alt context politic, nu unul dominat de planurile PSD-ALDE de a schimba legile justiției, de a modifica codurile penale, de a scăpa de pușcărie corupți și infractori de toate soiurile, la grămadă, Iohannis nu ar fi avut o problemă majoră. S-ar fi confruntat o perioadă de timp cu ostilitatea celor care o apreciază pe Laura Codruța Koveși dar dacă ea ar fi fost înlocuită cu un procuror competent, cu dosare grele în spate, validat de un ministru al Justiției de bună credință, pierderea de popularitate ar fi fost minimă.
Însă, în condițiile în care Tudorel Toader este cel care ar gestiona procedura de selecția a înlocuitorului lui Koveși și având deja precedentul propunerii unui procuror controversat pentru șefia DIICOT, este de înțeles de ce șansele de a avea un profesionist onest și curajos la conducerea DNA sunt aproape egale cu zero.
Din modul în care Toader ceartă Comisia Europeană și GRECO se vede și cât de mult i-ar păsa de observațiile partenerilor străini față de o numire care ar pune sub semnul întrebării viitorul luptei anti-corupție. Nu ar avea nicio ezitare să numească omul care îi va da fi dat în plic de Liviu Dragnea și/sau Călin Popescu Tăriceanu! Indiferent ce spun europenii, americanii sau din ce în ce mai puținii oameni care protestează în stradă.
Dacă președintele se supune ordinului CCR, tot ce va urma după revocarea lui Koveși se va deconta și la el, printr-o pierdere serioasă de încredere, în cascadă. Fiecare etapă ce va fi bifată de Toader pentru a instala succesorul la șefia DNA va genera valuri de indignare, așa cum generează și valurile de gafe ale Vioricăi Dăncilă. Toate vor eroda, ca efect secundar, și imaginea lui Klaus Iohannis, cel care prin cedarea sa ar face posibilă mascarada.
Deznodământul acestei alegeri a președintelui: șansele sale de a fi reales în 2019 ar scădea dramatic. Da, mai este un an și jumătate pâna la scrutinul prezidențial, însă recuperarea procentelor pierdute ar depinde și de o răsturnare de situație în raportul de forțe cu PSD-ALDE. Slabe șanse, însă, să se întâmple așa ceva câtă vreme există deja semne palpabile că din ce în ce mai puțini oameni din instituțiile care îi sunt aproape mai îndrăznesc să se opună tăvălugului pornit de Dragnea și de Tăriceanu.
Și dacă oamenii care l-au votat în 2014 și-ar reconsiderea poziția și de teama restaurației l-ar susține din nou, cu un stat intrat complet pe mâna adversarilor rezultatul va fi în mâna celor care vor controla procesul electoral și vor număra voturile. Asta dacă va mai candida. Nu este exclus ca după acapararea justiției să i se facă o ofertă de nerefuzat pentru a ceda puterea înainte de termen și a nu mai candida încă o dată.
Nici a doua opțiune nu este lipsită de riscuri. Din contră. Dacă va refuza să o revoce pe Koveși, președintele va fi, cel mai probabil, suspendat. Ce câștigă? Agresiunea PSD-ALDE îi va radicaliza susținătorii. În stradă și la vot, rezistența lui Klaus Iohannis va mobiliza un număr mare de oameni. Vulnerabilitatea? Nu are un partid mare în spate.
Chiar dacă Ludovic Orban și încă vreo câțiva lideri îl susțin, PNL nu este total de partea sa. Având în vedere că președintele și-ar pune mandatul la bătaie pentru susținerea șefei DNA, nu ar fi deloc o surpriză ca numeroși baroni locali, atât din vechiul PNL dar și din vechiul PD-L, să joace de partea PSD.
Chiar dacă de la București președintele PNL ar da mesaje puternice de susținere a președintelui, în final va conta ce fac activiștii din teritoriu. Dacă ei nu se implică pentru mobilizarea electoratului de partea lui Iohannis, lupta este ca și pierdută.
PSD are oricum prima șansă, având în vedere că sunt la putere, au bani, dar și pentru că rețeaua lor este foarte motivată să lupte împotriva DNA. Dacă beneficiază și de non-combat-ul unei părți din PNL, riscul ca președintele să fie demis, în pofida unor susținători vocali în București și în marile orașe, este foarte mare. USR este încă prea mic pentru a contrabalansa, în teritoriu, jocurile alianțelor transpartinice care s-ar putea forma pentru a pune cruce anticorupției.
Ca președintele să câștige în pofida unei astfel de conjuncturi politice defavorabile ar fi nevoie ca valul de susținere populară să fie realmente masiv. Nu ar fi exclus să se întâmple asta. Ce fac PSD și ALDE de un an și jumătate, guvernarea catastrofală, nesiguranța privind pensiile private, conflictele cu UE, gafele în serie ale Vioricăi Dăncilă, au completat cu supramăsură motivele pentru care sute de mii de oameni au ieșit în stradă în februarie 2017.
Teoretic, numărul celor care ar sări în apărarea președintelui ar trebui să fie azi și mai mare. Au primit suficiente dovezi că nu doar justiția ci și stabilitatea economică și perspectiva rămânerii în UE sunt în pericol. Teoretic. Practic, numărul celor care mai sunt dispuși să iasă în stradă a scăzut constant. Mulți s-au obișnuit cu răul sau s-au lăsat anesteziați de bruma de prosperitate împrăștiată de creșterile de pensii și salarii, susținute cu bani împrumutați.
Pe de altă parte, faptul că din ce în ce mai puțini oameni sunt dispuși să protesteze în stradă nu înseamnă că nu ar ieși la vot pentru a împiedica demiterea președintelui. Întrebarea cheie: vor ieși atât de mulți cât să acopere psoibilele fraude și să învingă blaturile transpartinice? Având în vedere că un astfel de miracol i s-a mai întâmplat o dată lui Iohannis, în 2014, nu este exclus.
Marea necunoscută o reprezintă, după cum scriam și mai sus, atitudinea unor instituții cheie. În 2012, în 2014 și în 2016, toate instituțiile cheie au reușit să facă front comun, în ciuda unor jocuri punctuale motivate de agende personale și au apărat interesele statului. Nu am derapat major pentru că au intervenit decisiv când acțiunile unor actori politici au depășit liniile roșii.
Când am fost la un pas de măsluirea voturilor sau când au adoptat ordonanțe nucleare au intervenit și au salvat, cel puțin temporar, situația. S-ar mai întâmpla la fel și azi, dacă președintele ar fi suspendat pentru că se opune unui abuz și dacă s-ar umbla la voturi? Mi-e teamă că nu.
Prea multe semne au fost în ultima vreme că unele instituții închid ochii la încălcarea a numeroase linii roșii ca să fim siguri că și-ar regăsi onoarea în al doisprezecelea ceas. De aici vine principalul risc în cazul în care președintele va alege să nu aplice decizia CCR. Este mult mai mare decât cel generat de un posibil blat transpartinic.
Ambele opțiuni prezintă riscuri imense ca președintele să iasă înfrânt din această încercare. Dar, în final, va trebui să aleagă dacă riscă să piardă făcându-le pe plac lui Dragnea, Toader și Dorneanu, baricadat în Cotroceni, acuzat de lașitate, rămas fără puteri, așteptând un miracol ce nu va mai veni niciodată, sau să fie înfrânt într-o luptă politică măsluită, dar în care dreptatea este de partea sa, având alături milioane de oameni, demascând încă o dată esența infracțională a celor care nu suportă să trăiască într-o țară în care Justiția este liberă
A doua opțiune este, de fapt, singura care i-ar permite să iasă învingător și dacă pierde.
