Întrebarea momentului la Bruxelles este: cum să cheltuim 1000 de miliarde de euro în următorii șapte ani? Consiliul European extraordinar ce reunește - azi și mâine, posibil și sâmbătă - șefii de state și guverne din UE a fost convocat în scopul definirii primului buget al UE post-Brexit.
E probabil să nu se ajungă, deocamdată, la un acord, chiar dacă noul președinte al Consiliului a avut, în ultimele săptămâni, discuții individuale cu liderii celor 27 de state membre. Propunerea pe care a formulat-o vinerea trecută, la capătul rundei de întâlniri, a stârnit dispute între statele membre, grupate în funcție de interese și capacități economice.
Charles Michel pune în discuția Consiliului o variantă de compromis, axată pe procentul de 1,074% din Venitul Național Brut al UE pentru bugetul UE în 2021-2027. E un reper apropiat de propunerea din decembrie 2019 a Președinției finlandeze a Consiliului European (1,07%, respectiv 1087 miliarde euro), în căutarea unui compromis între poziția țărilor net contribuitoare (scandinave, Olanda și Austria), care cer 1%, și propunerea Comisiei Europene (1,14%).
Propunerea președintelui Consiliului ignoră poziția Parlamentului European, votată în octombrie, privind un buget UE de 1,3% din venitul național brut. Președintele Parlamentului și echipa europarlamentară de negociere a bugetului au transmis, deja, că nu putem aproba această variantă.
Mai important, însă, decât acest procent în jurul căruia se poartă discuțiile în mod obsesiv este, în opinia mea, modul de direcționare a fondurilor. Aici e bătălia cea mai grea pentru România.
Principalele modificări propuse în acest moment membrilor Consiliului în raport cu bugetul pentru intervalul 2014-2020 vizează:
- reducerea bugetului Politicii Agricole Comune cu 14% (între măsurile propuse fiind și plafonarea plăților directe pentru marii beneficiari la nivelul de 100.000 euro);
- reducerea bugetului pentru coeziune cu 12% (cu o compensare propusă prin alocări suplimentare de fonduri către regiunile slab dezvoltate, dar 5 miliarde de euro în plus nu rezolvă problema decalajelor în curs de agravare);
- majorări semnificative de buget pentru Apărare și Securitate, Migrație și Frontiere, Inovație și Europa Digitală;
- introducerea unui sistem de condiționalități pentru sancționarea deficiențelor în materie de bună guvernare și respectarea statului de drept: la propunerea Comisiei, Consiliul va putea decide în acest sens cu majoritate calificată;
- crearea a două surse de venituri proprii pentru bugetul UE (de unde se preconizează încasări de circa 15 miliarde euro/an): din depășirea mediei UE a schimburilor între state de cote de emisii de gaze cu efect de seră și din contribuția națională pentru ambalajele de plastic nereciclate;
- reducerea contribuțiilor anuale ale Germaniei, Olandei, Austriei, Suediei și Danemarcei, în mod degresiv, urmând să fie compensate prin majorarea contribuțiilor celorlalte țări membre (reducere ce se adaugă găurii bugetare lăsate de ieșirea Marii Britanii din UE și care înseamnă un minus de 75 de miliarde de euro în decurs de șapte ani).
Precizez că e nevoie de unanimitate în Consiliu pentru adoptarea Cadrului Financiar Multianual și, apoi, de aprobarea Parlamentului European.
Poziția ministrului suedez al Afacerilor Europene, luni, la întrunirea Consiliului Afaceri Generale, este elocventă pentru diferența de viziuni între statele membre: bugetul ”consacră încă mulți bani agriculturii și ajutoarelor regionale, în detrimentul cercetării și competitivității”. E o abordare la polul opus intereselor României și ale celorlalte state din estul și sudul UE.
Iată de ce compromisul în vederea obținerii unui acord nu trebuie să însemne și compromiterea șansei la dezvoltare a noilor țări membre ale Uniunii.
