Voi începe cu puțină istorie. Între 1811 și 1816, în Anglia, luddiții distrugeau mașinile de țesut, speriați că își vor pierde locurile de muncă. Evoluția a dovedit contrariul, revoluția industrială a creat mai multe locuri de muncă. Progresul tehnologic a făcut ca munca grea a omului să fie preluată de mașini, astfel productivitatea a crescut, produsele au început să fie cumpărate de un număr din ce în ce mai mare de oameni, iar prețurile au scăzut.
În cazul caselor de marcat self-scan, mașina nu ușurează munca omului. Din contră, clientul face aceleași operațiuni ca și casierul. Nici urmă de roboți sau inteligență artificială.
Dacă nu este o nouă revoluție industrială, atunci să fie un nou model de business?
În 1918, în Statele Unite ale Americii, o rețea de magazine alimentare Piggly Wiggly introducea, pentru prima dată în lume, serviciul de autoservire. Clienții înlocuiau vânzătorul și își luau singuri marfa de pe raft. Avantajul clientului era că putea alege, cumpăni, răzgândi, pune marfa înapoi pe raft sau în coș. Efortul era răsplătit prin prețuri mai ieftine și astfel clientul era cointeresat și stimulat. Merita efortul.
Însă, în cazul caselor de marcat self-scan, clientul face și munca casierului, dar gratis și fără vreun beneficiu. Doar magazinul are pentru că nu mai plătește casierii. Deci, magazinul profită pentru că are costuri de operare mai mici, dar clientul ce câștigă?
Ni se spune că ar câștiga timp, ceea ce nu este întotdeauna adevărat pentru că nu toți oamenii au îndemânarea casierului care face, zilnic, același lucru. “Minunata” experiență promisă în universul cumpărăturilor se poate transforma într-un coșmar. Cum se întâmplă adeseori, în viața reală, celor care nu au abilitățile necesare, fie din cauza vârstei, fie pur și simplu din lipsă de experiență. Magazinul îi condamnă pentru că nu pot ține pasul cu “progresul tehnologic”, deşi nimeni nu ar trebui lăsat în urmă, ci ajutat.
Ce rămâne, totuși, în urma renunțării la casieri?
Mai mulţi bani reţelelor de magazine şi o problemă socială. Problema socială are două părţi, una legată de soarta casierilor, a acelora care sunt la o vârstă sau pregătire profesională care le face dificilă găsirea unui nou loc de muncă. Un om fără loc de muncă va fi în grija statului. Cu ce costuri şi din ce bani? Din ai clientului care face gratis şi munca casierului. De aceea, sunt state ca Belgia care au ales să pună o taxă pe casa de marcat self-scan.
A doua parte a problemei sociale o reprezintă cei fără abilităţile necesare auto-scanării produselor. Nu pot accepta ca magazinele, mai ales cele alimentare, să selecteze clientela pe astfel de criterii, cei care pot sau nu să îşi facă singuri cumpărăturile. Iar rezolvarea acestei probleme constă în prezenţa obligatorie, într-un număr suficient, a consilierilor/casierilor pentru a-i sprijini/îndruma pe cei care nu se descurcă.
Iar pentru cei care sunt acuzați că se opun “progresului tehnologic” doar pentru că nu vor să se chinuie să tasteze cifrele de pe etichetă atunci când cititorul de cod de bare dă rateu (iar ca această caznă să fie completă, imaginați-vă un client care și-a uitat ochelarii), proprietarul de magazine ar putea renunța la puțin din profitul său și să acorde un discount. Cu siguranță vânzările ar crește, odată cu satisfacția clientului. Nu de alta, dar clientul face și munca casierului și nu folosește nici roboți, nici inteligență artificială și nici nu beneficieză de progresul tehnologic pentru că nu cumpără on-line, ci fizic din magazin.
