Dacă votul ar fi fost secret, am fi avut surprize, s-a consolat Alexandru Rafila (PSD) după previzibilul eșec al moțiunii simple la adresa lui Vlad Voiculescu, ministrul sănătății.
Iar dac-am fi jucat tenis, poate că nu pierdeam la fotbal, dar nimic nu ne oprește să mai încercăm o dată: deja se coace o moțiune împotriva lui Claudiu Năsui, titularul de la economie.
Că scorul a fost strâns (161 "împotrivă", 140 "pentru") e limpede. Că senatorii și deputații se pot ascunde în spatele unui vot secret e încă o particularitate a democrației reprezentative cu țambal de pe la noi: un soi de "Dacă-i anonimă, o semnez" care spune o grămadă despre caracterul și principiile celor care-ar trânti voios un ministru al lor, atâta timp cât nu se află.
De altfel, depunerea, dezbaterea și votul asupra moțiunilor simple sunt și ele demersuri parlamentare mai degrabă de ochii lumii decât instrumente eficiente de a cenzura actul guvernamental - cine poate spune, fără ajutor de la Google, când a produs adoptarea vreunei moțiuni simple niscaiva rezultate în ultimele legislaturi? Nu mai departe de iunie anul trecut, Parlamentul adoptase o moțiune, pompos botezată „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, la adresa lui Nelu Tătaru: așa, și?
Iarăși previzibil, nici dezbaterile de săptămâna aceasta n-au trecut de nivelul atacurilor reciproce la persoană - sau, paușal, la partid - care nu-i interesează decât pe susținătorii hardcore ai fiecărei formațiuni în parte. În treacăt, ar fi de observat că PSD a copiat destul de bine atitudinea provocator-disruptivă afișată de USR în primii ani de după ce ajunsese în Parlament: pancarte în alb-negru, întreruperi bine țintite, zgomot. Par să fi lipsit doar transmisiunile live pe Facebook din ședința de plen, dar mai e vreme. Poate la domnul Năsui?
Tactica pământului pârjolit a fost relativ ușor de atacat de către Vlad Voiculescu. De altfel, a și profitat un pic de ocazie: e, într-adevăr, cam alăturea cu drumul să acuzi că răspunzător de starea spitalelor din București - vezi catastrofa de la Matei Balș - ar fi un ministru pe a cărui decizie de numire în funcție abia s-a uscat cerneala. Mai ales în condițiile în care, ani de-a rândul, toată administrația locală a stat sub o singură umbrelă, cea a PSD, iar formațiunea lui Marcel Ciolacu a condus ministerul sănătății timp de vreo optsprezece ani din ultimii treizeci.
Tactica "Dă-i bătaie și-om mai vedea noi ce iese", exacerbată de epidemia de coronavirus, a fost și ea o țintă foarte ușoară pentru Alexandru Rafila, căci de pe poziția de autoritate publică în domeniu din care vorbește, atunci când aduce în discuție testele rapide sau așteptata - încă! - testare în masă a elevilor și a cadrelor didactice, vorbele sale chiar au greutate.
Iar Vlad Voiculescu este ceea ce s-ar numi o țintă ușoară - probabil că o știe el însuși. Mai devreme sau mai târziu, oricât de cinic sună, încă o nenorocire de dimensiunile celor de la Matei Balș și de la Spitalul Județean din Neamț se va produce. Infrastructura spitalicească din anii comunismului a dus cât a putut duce, investițiile prezumtive din Planul de Redresare și Reziliență n-o să se materializeze peste noapte, medicii împrăștiați în toate colțurile pământului n-o să dea brusc buzna la vama Nădlac, nerăbdători să se întoarcă acasă.
De data asta, cale de-ntors nu mai e: ori faci ceva, ori contempli dezastrul.
Unul dintre adevărurile cumplite din România zilelor noastre - deloc întâmplător, ocolit pe parcursul întregii dezbateri a moțiunii simple - e că la noi chiar scapă cine poate din sistemul sanitar. Un drept fundamental, cel al protejării sănătății, este în mod sistematic nesocotit în funcție de buzunarul pacientului. C-o fi vorba de viziunea care i-a făcut intangibili pe profesorii eternizați în funcții multiple și la limita conflictului de interese sau de cea care spune că sănătatea e un serviciu, nu un drept (mai ales dacă de serviciul respectiv se ocupă clinici private partenere și prietene),rezultatul e același.
Iar bani, căci refrenul austerității deja începe să devină exasperant, bani, spun, sunt: numai în ultimul deceniu, Institutul Matei Balș a avut parte de aproape 70 de milioane de lei pentru investiții. Fiecare om care moare cu zile și care a plătit o viață întreagă pentru ca banii săi să finanțeze sistemul de sănătate reprezintă un scandal. Unul de-adevăratelea, de data asta, nu confecționat ca să dea bine la televizor.
A face politică (ieftină și neinspirată) pe seama acestor oameni - fie că ești într-o coaliție incertă și ezitantă, fie că simulezi opoziția, fie că anunți de la Cotroceni etern așteptatele lapte și miere europene - e calea cea mai rapidă de-a te asigura că moțiunile trec, dar că nenorocirea rămâne.
