Detonare de stânci pe Transfăgărăşan

Data publicării:
DETONARE

Transfăgărășanul, cel mai căutat drum turistic din România, a fost decorul unor scene mai puțin obișnuite pentru trecători. Timp de patru ore pirotehniştii au aruncat mai multe stânci în aer. 

Turiștii care au ajuns pe Transfăgărășan au fost nevoiți să oprească la semnalul polițiștilor. Deși au avut de așteptat până când li s-a permis trecerea, oamenii s-au bucurat de spectacolul inedit.

"Sigur, așteptăm! Eu vreau să văd asta. N-am mai văzut niciodată așa ceva. În Mallorca nu sunt munți ", spune un turist.

"Este prima oară când suntem aici și e special să vedem asta. În Germania nu avem așa ceva și este foarte frumos ", povestește un alt turist.

"Este o amintire. Este un circuit foarte frumos. O s-o luăm (piatra) în Israel. O părticică din România ", povestește o turistă din Israel.

Stâncile de pe versanții Transfăgărășanului sunt detonate periodic, atunci când amenință să cadă pe carosabil. O acțiune similară a mai avut loc și în urmă cu 3 ani. De această dată, au fost aruncate în aer stânci de aproape 80 de metri cubi.

"Au fost încărcături cumulate și dispozitivul s-a realizat în serie. S-a acționat electric cu explozorul ", susține lt. Laurenţiu Anastasiu - purtător de cuvânt ISU Sibiu. 

Salvamontiștii avertizează că nu doar căderile de stânci sunt un pericol pentru turiști, în această perioadă.

"Zona superioară este înghețată. Sunt zone cu gheață pe traseele turistice. Recomandăm turiștilor care vor să acceseze trasele superioare din Munții Făgărașului, la altitudini mai mari de 2.000 de metri, să fie echipați corespunzător ", afirmă Adrian David - șef Salvamont Sibiu. 

Acțiunea a avut loc înainte cu doar 2 zile ca porțiunea de drum dintre Bâlea Cascadă și Bâlea Lac să fie închisă definitiv circulației, până în luna iulie a anului viitor. Turiștii pot urca totuși la Bâlea Lac, însă doar cu telecabina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri