Drum de coşmar spre locuri de vis

Data publicării:
DRUM VISCRI

Pe cât de frumoase și de idilice sunt peisajele, pe atât de prost este drumul care duce spre unul dintre cele mai vizitate şi mai fotografiate sate din Transilvania.

Cu răbdare şi cumpătare - doar aşa se poate circula pe drumul judeţean 104L. Denivelări, gropi, porţiuni afectate de alunecări de teren și un pod șubred. Cu asta sunt întâmpinaţi turiştii care vin să viziteze satul despre care au auzit că ar fi preferatul prințului Charles.

"E adevărat, drumul nu este dintre cele mai bune, ca să fim delicaţi, dar ce avem de văzut aici cred că merită. Nu ar strica puţină investiţie şi în reparaţii", spune un șofer.

"Drumul este atât de rău, că nici nu poate fi considerat drum", spune alt șofer.

Cei mai afectați de starea proastă a drumului sunt însă localnicii, nevoiți să îl tranziteze zilnic.

"Din 2007 e praf, aşa e mereu, dacă stai să circuli des pe el, aproape zilnic repari bucşe şi planetare şi... Eu mereu bag bani în maşină din cauza drumului. Tot la două sătpămâni", spune un localnic.

Primăria din Bunești, de care aparține satul, nu poate face nimic ca să schimbe situația pentru că drumul e în continuare în administrarea Consiliului Judeţean.

Drumul a fost asfaltat ultima dată în urmă cu opt ani. De atunci, Consiliul Judeţean nu a mai investit aici decât iarna, în lucrări de deszăpezire. Neglijența sau orice alt motiv ar fi împiedicat autorităţile să întrețină drumul în tot acest timp presupune acum costuri mult mai mari.

În jur de 23 de milioane de lei ar fi necesare pentru asfaltarea celor 16 kilometri de drum, între Buneşti şi satul Dacia. O singură soluţie există, spune primarul din Buneşti.

"Dacă ne-ar transfera drumurile la comunitatea locală, deoarece noi circulăm şi suntem zilnic în această zonă, dar să fie transferate cu finanţare cred că aceste probleme se vor rezolva", spune Mircea Pălăşan - primar Buneşti.

Încă din 2013 autorităţile judeţene au promis investiţii în acest drum, dar până acum nu s-a întâmplat nimic. De data aceasta, Consiliul Judeţean dă asigurări că drumul va fi reabilitat.

"Drumul acela a fost drum comunal, dânșii nu reușeau să îl pună la punct. A fost clasat drept drum județean. În această perioadă s-au alocat fonduri pentru reparații, iar în același timp am prins acest drum pe două proiecte, odată pe PNDL, să obținem bani și direct de la Ministerul Dezvoltării, și pe invetiții din partea Consiliului Județean", a declarat  Claudiu Coman - vicepreședinte CJ Brașov.

În ritmul acesta, drumul ar putea fi gata de abia peste un an şi jumătate. În 2013, satul Viscri a fost vizitat de 15.000 de turişti, iar anul trecut numărul vizitatorilor a sărit de 18.000.


Reporter: Sorina Secelean / Imagine: Mihai Stan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Destinația de vacanță iubită de români a rămas fără turiști. Hotelurile și plajele sunt aproape pustii...
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
De la livrator de pizza la câștigător de Oscar. Rami Malek împlineşte 45 de ani. Ce a păstrat după „Bohemian...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...