Trenuleţul Libertăţii, la rezervaţia de urşi din Zărneşti

Data publicării:
TRENULETUL LIBERTATII

Trenuleţul Libertăţii trece prin toate punctele importante ale rezervaţiei. Administratorii s-au gândit că astfel, turiştilor le va fi mult mai uşor să ajungă la toţi urşii, să îi fotografieze şi să îi admire de aproape. Trenuleţul are o capacitate de 24 de persoane şi se opreşte în cinci staţii.

Zilnic, zeci de turişti vin să viziteze cea mai lăudată rezervaţie de urşi din Europa. De acum, vizitatorii vor avea o modalitate, confortabilă şi rapidă, să viziteze întreg parcul.

Pentru o plimbare cu Trenuleţul Libertăţii, adulţii plătesc 25 de lei, iar copiii şi studenţi, 5 lei. De luna viitoare, însă, pentru că întreţinerea sa costă destul de mult, preţurile vor fi de 40 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru tineri. Trenuleţul Libertăţii a costat 25.000 de euro şi este o donaţie din partea unei asociaţii de binefacere. Turiştii, care vin în aceste zile la Zărneşti, pot urca şi în Observatorul din rezervaţie, de unde vor avea ocazia să vadă şi stupii de albine, care furnizează mierea, ce reprezintă desertul urşilor. "Mierea este pusă în franzelă. Franzela se taie, se pune mierea şi apoi se aruncă peste gard. Este un deliciu pentru ei". spune Liviu Cioineag, managerul rezervaţiei.

Rezervaţia de la Zărneşti este cea mai mare din Europa şi a doua din lume. Se întinde pe o suprafaţă de 70 de hectare de pădure, pâraie şi iazuri. Aici au fost aduşi urşi bruni, găsiţi în captivitate în ţara noastră sau aduşi de la grădini zoologice din România dar şi de peste hotare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
George Burcea, reacție după ce a fost acuzat că a ironizat-o pe Andreea Bălan chiar în ziua nunții ei: "Îmi...
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Au lăsat salarii de 2.200€ în Olanda pentru a se întoarce definitiv în România. Motivul neașteptat: „Am rămas...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
Ce înseamnă, de fapt, un premier tehnocrat și cum poate apărea un guvern tehnocrat în România. De ce se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
De la livrator de pizza la câștigător de Oscar. Rami Malek împlineşte 45 de ani. Ce a păstrat după „Bohemian...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...