Nedelka Andor are 11 ani şi a venit tocmai din Târgu Mureş cu părinţii special pentru a vedea armamentul vânătorilor de munte din Braşov. A cercetat curios fiecare piesă expusă şi a ascultat explicaţiile militarilor.

"Mi-a plăcut foarte tare maşina anti gloanţe", spune Nedelka Andor.

Pe lângă puşti, pistoale şi cuţite, cei mai mici au avut parte de o surpriză specială. Pentru ei a fost amenajat un mini panou de escaladă, precum şi o tiroliană.

"Mi-a plăcut să mă dau cu astea, panourile astea. Mi-a plăcut tare mult", a spus un copil.

Pentru vânătorii de munte, ziua a fost una specială, un prilej de a împărtăşi cu lumea civilă câteva din aspectele vieţii ostăşeşti.

"Ce am vrut noi să arătăm oamenilor care ne vizitează este faptul că suntem şi noi oameni, suntem militari, ne instruim, echipamentele cu care ne instruim", a precizat lt. col. Dorinel Cotea - ofițer relații publice, Brigada 2 Vânători de Munte Brașov.

Manifestările dedicate Zilei Forţelor Terestre vor continua în cadrul Brigăzii 2 Vânători de Munte. Pentru militari vor fi organizate diverse competiţii sportive şi vor avea loc avansările în grad, la termen sau pentru merite deosebite.

Reporter: Liviu Beju
Operator: Zoltan Munteanu-Racz

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o apă plată la 500 ml pe litoralul românesc. Un turist a fotografiat prețul pentru dovadă: „Prețuri...
Digi FM
Ce note a luat Marian Godină la BAC? Polițistul era la un pas să rămână corigent: „Nu mă văzuse niciodată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și-a cucerit fanii cu cele mai intime imagini din luna de miere. S-a lăsat pozată goală în cadă și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Pericolul ascuns de pe litoralul românesc. Avertismentul unui paleoclimatolog despre mările Terrei
Newsweek
Pensiile cresc azi în Bulgaria. Vor fi cu 20€ mai mari ca la noi. Pensionarii români au pierdut 120€ în 2 ani
Digi FM
Florin Negruțiu, despre ruptura Georgescu – Alexandrescu: „A fost o execuție în direct!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Reese Witherspoon, mai îndrăgostită ca niciodată la 50 de ani. Secretul relației cu un finanțist german de...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...