Amintiri din coşmarul Holocaustului

Data publicării:
deportare evrei

În ghetoul din Cluj, în 1944, erau închişi aproximativ 18.000 de evrei. În două săptămâni, toţi au fost transportaţi spre lagărele din Auschwitz.

Iohanan este fiul unuia dintre supravieţuitorii regimului de exterminare de la Auschwitz. A păstrat jurnalul tatăul său, care descrie ororile de atunci. De altfel, este pentru prima oară când acesta este prezentat public.

"În fiecare zi, mureau oameni. Se mergea la lucru în fiecare dimineaţă până seara. La ora 4.00, era apel. Jurnalul prezintă impresiile tatălui meu şi ale altora. Cel mai tare m-a impresionat episodul cu copii: era o poartă de fotbal, iar sub poartă era o scândură. Copiii care nu ajungeau la scândură, pentru că nu aveau înălţimea suficient de mare să lucreze, erau trimişi în camerele de gazare, în mod automat", a relatat acesta.

Numărul copiilor care au avut această soartă nu a fost mic. Potrivit mărturiilor, peste 500 de elevi şi profesori au fost deportaţi la Auschwitz. Astăzi, o singură persoană mai este în viaţă: Josef Weiss. Acesta trăieşte astăzi în Israel. Spune că a scăpat ca prin minune de ororile de atunci. Numele său a fost notat greşit pe listele de deportare, astfel că a fost lăsat liber. A supravieţuit până la finalul războiului, ascunzându-se în beciul unei case.

"Am fost mai mult decât norocos. Când am ajuns la porţile ghetoului, acolo unde se aflau ofiţerul SS şi jandarmul maghiar, nu mă aflam pe listă, aşa că au refuzat să mă ia. În mai puţin de un minut, am fost afară, liber, nu ştiu cum. Acesta este motivul pentru care astăzi sunt aici. Aveam 9 ani. Copiii de 9 ani erau duşi direct la gazare", a povestit Josef Weiss.

După recensământul din 1930, în România trăiau peste 750.000 de evrei. În 2002, erau declaraţi, oficial, puţin peste 6.000.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”