Îndemânare pe patru roţi

Data publicării:
masina

"Traseul parcurs este un traseu prestabilit. În general, constă în ocolirea jaloanelor, mers cu spate şi elemente mari de precizie. Avem, printre altele, zona din capătul pistei, unde sunt două jaloane la aproximativ 40 de cm între ele, unde primul jalon trebuie atins, iar cel de-al doilea nu şi ganditi-va că totul este cronometrat", a explicat Teodor Gheorghe, organizator.

Cea mai tânără participantă nu a împlinit încă 13 ani, dar a venit la Cluj cu planuri mari.

"Anul acesta, îmi propun să fiu campioană la grupa femina şi locul 3 la general, la juniori. Băieții sunt mult mai tupeiști, mie imi place acest sport, pentru că am pasiunea în sânge, nu mi se pare greu, pentru că am susținerea părinților", a spus Natali Hania, concurentă.

Valentin Nemțeanu a fost seniorul competiției. Acesta și-a început cariera de pilot în anii '80 și a participat la sute de competiții, dar a devenit specialist în concursurile de îndemânare.

"Ne oferă posibilitatea să ne cunoaștem limitele personale, limitele fizice, stăpânirea, calmul, descărcarea de adrenalină, dar foarte important, ne cunoaştem limitele maşinilor, raza de bracare, distanţa de parcare, aici, pe pista de concurs de putem desfăşura să vedem cum se comportă maşina şi cum ne comportăm la viteză mare", a spus pilotul.

Organizatorii spun că astfel de competiții ar trebui să devină o alternativa legală și sigură pentru tinerii atrași de cursele auto, în care importantă este îndemânarea piloţilor și abia apoi performanța mașinii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...