Start în sezonul croazierelor. "River Aria" a adus 150 de turişti americani în România

Data publicării:
NAVA CROAZIERA

River Aria este prima din cele peste 80 de nave de pasageri care vor acosta în acest an în Portul Constanţa. Este un vapor luxos, dotat cu 82 de cabine foarte spaţioase, un bar, un restaurant, o bibliotecă şi o punte superioară, pe care, vara, turiştii se pot relaxa la soare în timp ce străbat Dunărea sau alte fluvii şi râuri din Europa.

Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa: "Până să ajungă în România, cei aproape 150 de turişti americani au trecut prin Ungaria, Croaţia, Serbia şi Bulgaria."

O escapadă de 12 zile costă minim 2300 de dolari iar americanii au venit în România ca să vadă ţinutul legendar în care s-a născut Dracula.

"Suntem nerăbdători, este mare lucru că mergem în Transilvania. Vrem să vedem unde era castelul lui Dracula, castelul Bran, şi să ducem suveniruri acasă la copiii noştri, care sunt absolut încântaţi de poveste", a spus un turist american. 

La bordul navei River Aria, care va mai ajunge anul acesta în Constanţa de încă 11 ori, turiştii sunt întreţinuţi de artişti locali.

Sandra Ţîră, asistentul managerului hotelier de pe River Aria: "În fiecare seară au parte de entertainment, în diverse porturi sunt grupuri locale de afară care vin şi dansează sau cântă."

După ce au debarcat, cei aproape 150 de americani au vizitat zona istorică a oraşului Constanţa.

Printre pasageri l-am întâlnit şi pe Scott, un american care, deşi are rădăcini româneşti, este pentru prima dată când ajunge în ţara noastră.

Scott Mitchel, turism american: "Bunicii mei s-au născut în România, la începutului anilor 1900, şi numele meu de familie original era Pintilescu. Este un sentiment minunat, aş fi vrut să am alături măcar pe unul dintre ei să-mi arate împrejurimile."

Anul trecut a fost cel mai bun an pentru turismul de croazieră, în România când peste 90 de nave au acostat în Portul Constanţa.

reporter: Paul Greavu
operator: Cristian Caciauna 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nick Cannon, despre conflictul cu Eminem, după certurile dintre rapper și Mariah Carey: „Mi-a desconsiderat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Poate Nicușor Dan să interzică presei accesul la Cotroceni? Ce spune legea și ce președinți au mai blocat...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. „Banii, transferați”. Când ajung pe card
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce alcoolul îți afectează organismul mai puternic pe măsură ce înaintezi în vârstă, chiar dacă bei la fel
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...