„Scorpionii roşii” din Craiova pleacă în Afghanistan, într-o nouă misiune

Data publicării:
201113 MILITARI

Încă o sută de militari români vor pleca în Afganistan, într-o misiune care va dura şase luni. Este vorba despre militarii Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab" din Craiova. „Scorpionii roşii” au participat astăzi cu emoţii alături de familii la un ceremonial în curtea unităţii.

„La fiecare misiune cel mai greu, cel mai dificil lucru a fost primul pas, despărţirea de familie”, mărturiseşte plutonierul major Florea Sas. Acum şi-a făcut bagajele pentru a noua plecare într-un teatru de operaţiuni. La 42 de ani, Florea Sas are în spate o experienţă impresionantă. Este scorpion roşu încă de la înfiinţarea acestei unităţi de elită şi a participat din 1996 la misiuni în Angola, Albania, Kosovo şi câte două în Irak şi Afghanistan. Nu de puţine ori a trecut prin momente dificile.

Familia îi este alături de fiecare dată şi îl încurajează înaintea plecării.

„Încerc să fiu foarte puternică de fiecare dată, pentru că avem doi copii”, a spus Mihaela Sas, soţia sa.

Plutonierul major Florea Sas a participat cu emoţie alături de colegii săi la ceremonialul militar dinaintea plecării în Afghanistan.

„Toate misiunile sunt dificile în felul lor, nici aceasta nu este o excepţie de la celelalte misiuni, dar sunt convins că o vom îndeplini cu succes”, a spus Constantin Stanciu, comandantul companiei.

În noua misiune vor fi prezenţi şi militari care în 2002, la prima participare a Armatei Române în teatrul de operaţiuni din Afghanistan, au făcut cunoscut numele „Scorpionilor roşii”.

„La prima misiune nu prea ştiam ce se întâmplă acolo, ne-am dat seama pe parcurs. Acum pot spune că am experianţă şi eu şi colegii”, a spus Ştefan Dincă, plutonier major "Scorpionii Roşii"

„Teama de necunoscut am depăşit-o demult, este o nouă provocare pot să spun”, a declarat Ilie Foştiţeanu, plutonier major "Scorpionii Roşii"

În spatele muzicii militare au rămas însă în lacrimi mamele şi soţiile „Scorpionilor roşii”, dar şi ecoul numelor celor şapte eroi ai unităţii care nu s-au mai întors din misiuni.

„Scorpionii roşii” din Craiova vor asigura timp de şase luni paza terestră a Aeroportului din Kandahar şi vor sprijini forţele militare din Afghanistan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...