Metodă inedită de conştientizare

Data publicării:
colon

Macheta a fost creată de un medic gastroenterolog italian. În anul 2006, acesta a început în Italia o campanie de conştientizare a pericolului reprezentat de cancerul intestinal. Acum, campania a ajuns şi în România.

Felice Consentino, medic gastroenterolog: "Este prima dată când colonul gigantic ajunge în România. Este un sistem foarte bun, pentru că publicul are, astfel, contact direct cu un colon. Sunt persoane care nu ştiu ce este colonul şi afecţiunile pe care le poate dezvolta".

Iar printre specialiştii voluntari veniţi să răspândească cele mai importante informaţii s-au aflat şi medicii rezidenţi.

Bogdan Popa, medic rezident: "Am vorbit astăzi cu foarte mulţi tineri, cărora le-am spus importanţa unei diete sănătoase. Apoi am vorbit cu oameni la 40 - 50 de ani care nu auziseră de colonoscopie. Colonoscopia este un examen foarte important, pentru descoperirea maladiei premaligne".

Plimbarea prin mulajul colonului a convins, se pare, mai mulţi brăileni că este timpul să facă o vizită la medicul specialist, mai ales dacă se află în grupa de risc.

"Am aflat multe, după o vârstă trebuie sa trecem pe aici. După 50 de ani, cam trebuie să trecem pe aici" spune un brăilean.

"Mi s-a părut foarte interesant pentru că de la o anumită vârstă trebuie să ne mai preocupăm chiar dacă nu sunt dureri, am luat nişte pliante, le studiem" declară alt localnic.

Cancerul colorectal este al doilea ca frecvenţă în rândul cancerelor, în România.

Anual, peste 8.500 de români sunt diagnosticaţi cu cancer al intestinului gros. Iar în circa 80 la sută dintre cazuri, afecţiunea apare la persoane fără riscuri aparente, din cauza unor factori externi ce ţin de stilul de viaţă.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Liviu Hagiu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Cu cât v-a crescut salariul sau pensia în 5 ani? Asigurarea RCA s-a scumpit și de 4 ori în București și Ilfov
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998