FOTO. Bombă găsită în timpul unei plimbări

Data actualizării: Data publicării:
bomba Cordau (3)
foto: ISU Crişana

O bombă de artilerie, de calibrul 120 milimetri, a fost descoperită întâmplător într-o pădure din Bihor. Provenit de timpul celui de-al doilea război mondial, dispozitivul a fost observat de un bărbat care se plimba în zonă.

foto: ISU Crişana
foto: ISU Crişana

Descoperirea a fost făcută miercuri după-amiază, în jurul orei 15, de o persoană care se plimba prin pădurea de lângă satul Cordău. Spre locul unde a fost găsită bomba s-a îndreptat de urgenţă echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana”.

„Ajunși la locul intervenției, specialiştii pirotehnicieni au procedat la asanarea unei suprafeţe de teren de aproximativ 100 de metri pătraţi şi la identificarea muniției. Bomba de artilerie (...) a fost ridicată, transportată și depozitată de pompierii militari, în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii prin explozie controlată”, a relatat maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

Specialiştii susţin că persoanele care descoperă astfel de elemente de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, să respecte regulile şi măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniţii neexplodate şi să asigure securitatea locului până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Editor web: Adrian Laboş / Foto: ISU Crişana

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...