Cetatea Oradea, în competiţie cu Memorialul din Sighet pentru marca "patrimoniu european"

Data actualizării: Data publicării:
cetatea Oradea

Cetatea din Oradea, în cursa pentru marca patrimoniu european. Monumentul istoric a fost desemnat de un juriu naţional al Ministerului Culturii să participe la etapa de selecţie a Comisiei Europene, pentru obţinerea titlului mărcii de Patrimoniu European.

Angela Lupşea, directorul Muzeului Cetăţii Oradea: "Institutul naţional al patrimoniului a centralizat toate proiectele care au fost depuse la nivel naţional. Prin ordin al ministrului Culturii a fost desemnată o comisie care a evaluat aceste proiecte; pe ţară au fost selectate două obiective, printre care şi cetatea Oradea. Acest lucru s-a deliberat în 28 martie, undeva la începutul lunii aprilie, municipiul a primit oficial înştiinţarea că a fost selectat, pentru a fi transmisă documentaţia la UE în vederea selectării la nivel internaţional a acestui sit ca marcă a patrimoniului european. Prin selectarea Cetăţii Oradea în cadrul proiectelor putem câştiga categoric un capital de imagine în primul rând, alături de alte monumente de patrimoniu la nivel european."

Edificiul din Oradea concurează la nivel naţional cu Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei.

Verdictul Comisiei Europene se va da anul viitor, iar în cazul în care va primi această distincţie, Cetatea din Oradea va face parte dintr-un cerc select de monumente la nivel naţional, alături de Ateneul Român şi Palatul Cantacuzino din Bucureşti, Cetatea Histria din Constanţa si Ansamblul „Calea Eroilor" din Târgu Jiu.

Deşi nu va aduce beneficii financiare imediate, marca Patrimoniu European înscrie edificiul în lista obiectivelor turistice importante pentru moştenirea culturală europeană şi atrage turişti.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Cum a transformat un român o ruină în casa visurilor lui, după 15 ani în Occident: „Să devii țăran e o...
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...