FOTBAL. FCM Baia Mare scapă de datorii. Băimărenii au primit parte din salariile restante şi au plătit datoriile

Data publicării:
sport baia mare

O parte din salariile restante a fost achitată, iar băimărenii au plecat ieri într-un cantonament de 12 zile în Ungaria.

"Am avut o sumă de plată către primărie, am avut conturile blocate, am plătit datoria pe care am avut-o, ne-am deblocat conturile…Deja am adus aproape de zi restanțele salariale, ne-am achitat și cantonamentul", explică Cristian Șpan, președintele FCM Baia Mare.

"Atmosfera e acum din ce în ce mai bună că se mai și rezolvă problemele financiare și sperăm să fie un cantonament bun, să fim sănătoși, să putem munci", spune Alin Ignea, jucător FCM Baia Mare.

Peste iarna din lotul băimărenilor au plecat 7 dintre jucători, printre care și golgheter-ul Sergiu Arnăutu. În locul lor au venit mijlocașii Emil Dică și Ciprian Vasilache, ambii cu mare experiență în Liga 1.

"Au o vârstă, peste 30 de ani, dar sunt jucători care pot demonstra încă foarte mult în fotbal și pe noi să ne ajute în acest retur greu de campionat", susţine Dorin Toma, antrenor principal FCM Baia Mare.

"De ce Baia Mare?! Pentru că de aici am plecat și cred că trebuie să îmi fac datoria puțin pentru club", spune Ciprian Vasilache, jucător FCM Baia Mare.

"Sunt antrenamente puțin mai dure, dar - cu cât ne este acum mai greu - în campionat sper să ne fie mai ușor", a completat Emil Dică.

FCM Baia Mare a încheiat 2015 în postura de lider al seriei a doua din Liga secundă cu 35 de puncte. Până la reluarea campionatului, programată pentru 27 februarie, cbăimărenii au perfectate 6 meciuri amicale.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”