Melinda Kirei (UDMR), la "Vocile Bihorului": "Oradea face paşi prea mari"

Data actualizării: Data publicării:
Kirei Voci

"Oraşul se dezvoltă cu paşi rapizi, dar presiunea pe orădeni e prea mare". Este părerea consilierului local Melinda Kirei, care a fost prezentă, joi, în platoul Vocilor Bihorului. Reprezentantul UDMR în executivul local s-a plâns şi de întârzierea cu care opoziţia primeşte proiectele de hotărâri de Consiliu Local, pe care, de multe ori, le parcurge "în diagonală".

Cu patru consilieri locali, UDMR este a treia forţă politică în Consiliul Local Oradea, dupa PNL şi PSD. Alegerile din 2016 au trimis în opoziţie formaţiunea care a avut ani de zile asigurat postul de viceprimar al oraşului. Asta mai ales după ce PNL, prin cei 18 consilieri, şi-a asigurat două treimi din voturi în Consiliul Local.

"- Cum vedeţi evoluţia oraşului din ultimii opt ani?
- Cu foarte mari paşi. Probabil sunt şi fondurile europene implicate, deşi considerăm că acest lucru, această dezovltare, pune o prea mare povară pe orădeni. În sensul în care aceste lucrări trebuie cofinanţate şi implică bani. Ceea ce înseamnă că trebuie să avem bani şi trebuie să cerem mai multe de la locuitori, chiar dacă înseamnă creşterea taxelor", spune Melinda Kirei, consilier local UDMR.

Kirei s-a plâns de întîrzierea cu care ajung la Opoziţie proiectele de hotâri care se votează în şedinţele de Consiliu Local. Deşi în trecut a lansat critici la adresa primarului Ilie Bolojan pentru tonul folosit în relaţia cu consilierii PSD şi UMDR, Kirei spune că, între timp, acesta s-a mai îndulcit.

"Fiind în opoziţie nu avem o viziune foarte clară asupra ceea ce se întâmplă înăuntru. Mai ales că de multe ori primim proiectele importante pe ultima sută de metri sau în timpul şedinţei. Dar să vedem ce e mai bine, câteodată nici nu avem timp. Noi încercăm din putere să parcurgem textele, să eliminăm neregulile, însă pentru că le primim târziu, şansele sunt mici."

Întrebată de exemplele pe care Oradea le-ar putea lua de la oraşul Debreţin, aflat la doar 60 de kilometri distanţă, consilierul UDMR a răspuns imediat: transportul public. Melinda Kirei spune că în Ungaria toate mijloacele de transport respectă la secundă orarul de transport, ceea ce, în Oradea, nu prea se întâmplă.

"Vă spun sincer, în momentul în care eu ştiu că la ora respectivă am un tramvai sau un autobuz, dacă mă duc acolo şi nu am pornit la timp, tot prind altul. Acest lucru este foarte important, în Ungaria se întâmplă aşa. Liniile de tramvai sau de autobuz funcţionează la ceas. În Oradea acest lucru nu se întâmplă. Dacă mă duc în staţie, intru la bancă, ies, dar mijlocul de transport tot nu a ajuns."

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
Cum se simte Salma Hayek după ce a împlinit 60 de ani. Recunoaște că se temea de această vârstă: "Nu este...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...