Rugbiştii băimăreni au donat sânge. Jucătorii au fost felicitaţi chiar de ministrul Sănătăţii

Data actualizării: Data publicării:
rugbisti donare sange

Obişnuiţi cu jocul bărbătesc, cu efortul şi intrările în forţă, componenţii echipei de rugby CSM Știința Baia Mare şi-au arătat vineri partea sensibilă şi au sărit în ajutorul semenilor care au nevoie urgentă de sânge. Chiar dacă unii au privit cu teamă acele asistentelor, întreaga echipă s-a dus la Centrul de Transfuzii din oraş. Au răspuns astfel apelului lansat de ministrul Sănătății pentru a contracara criza de sânge la nivel național. De altfel, Sorina Pintea le-a mulţumit personal sportivilor pentru gestul lor.

Zâmbitori, dar foarte atenţi la... ace, cei 39 de rugbişti și antrenori s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine din Baia Mare.

"Trebuie să vă mărturisesc că decizia a fost a jucătorilor, pentru că ei sunt principalii donatori, să facem această acţiune. Sunt bucuros pentru că beneficiarii acestei acţiuni de azi au o şansă în plus la viaţă", a spus Călin Matei, preşedintele CSM Știința Baia Mare.

"E un sentiment plăcut pentru că poţi ajuta nişte persoane care au nevoie de sânge", consideră un component al echipei băimărene de rugby.

"E mult mai greu pe teren. Aici a fost chiar simplu, chiar uşor. Am venit şi am făcut o faptă bună", spune alt jucător.

Sportivii au răspuns în acest fel apelului făcut de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care i-a îndemnat pe români să doneze sânge: "E o criză de sânge acută în acest moment. Mai important este semnalul pe care îl dau aceşti oameni, pentru că cei din comunitate ajută echipa, echipa a găsit un mod de a răsplăti comunitatea."

Potrivit ministrului, necesarul de sânge este mult mai mare vara, când sunt mai multe accident şi mai mulţi pacienţi cronici care au nevoie de transfuzii. În schimb, spune Sorina Pintea, în această perioadă scade numărul donatorilor.

Rugbiştii de la CSM Știința Baia Mare sunt la a patra acţiune de acest fel în ultimii ani.

Redactor: Adrian Laboş
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...