Sari la conținut

Cine este femeia din celebrul tablou „România Revoluționară”

Marea Unire din 1918 a fost rezultatul unui proiect de ţară asumat de revoluţionarii din 1848. Mai multe generaţii de oameni politici au lucrat pentru conectarea României cu Occidentul, din punct de vedere diplomatic, economic şi al educaţiei. După 70 de ani, când toate aceste eforturi s-au concretizat prin aducerea teritoriilor naţionale între aceleaşi graniţe, românii ştiau cine sunt şi aveau încredere în viitorul lor.

Una dintre cele mai cunoscute imagini din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost cea a „României Revoluţionare”, tablou pictat în 1850 de Constantin Rosenthal. A fost cea care i-a însufleţit paşoptişti în vremea exilului la Paris. Simbolul se va regăsi mai târziu în portretele ale Reginei Elisabeta şi Reginei Maria. Lucrarea a fost prezentă în manualele de istorie ale multor generaţii, dar adevărata ei poveste este puţin cunoscută.

„Era după înfrângerea Revoluţiei de la 1848 din Valahia şi toţi patrioţii care fuseseră în această mişcare de reînnoire spirituală, socială, morală a ţării se refugiaseră în Occident. Alţii se aflau la Constantinopol şi la Bursa, ca musafiri ai sultanului, o formă foarte elegantă de a-i ţine sub observaţie. I-ar fi putut stingheri ajungând în ţara natală unde consulul rus era atotputernic, mai puternic decât domnitorul însuşi”, explică Adrian Silvan Ionescu, director la Institutul de Istorie a Artei.

Maria Rosetti, întruchiparea României luptătoare

Printre revoluţionarii de la 1848 refugiaţi după înfrângere la Paris se aflau fraţii Goleşti, fraţii Brătianu, dar şi familia Constantin Alexandru şi Maria Rosetti. Între întâlniri politice şi comentarii în presa vremii, doamna Rosetti a găsit timp să pozeze pentru un portret. Nu era vorba de un tablou pentru galeria familiei, ci de un mesaj politic.

Iconografia romantică franceză o crease şi o impusese deja pe Marianne, muza care inspira şi conducea naţiunea franceză la luptă. Revoluţionarii români au simţit nevoia ca ţara lor să aibă, la rândul ei, un chip. Au apelat la un pictor care lucrase câţiva ani la Bucureşti şi le era apropiat politic. La momentul pictării tabloului, artistul şi modelul se cunoşteau deja de ani buni.

Maria Rosetti este pictată de Constantin Daniel Rosenthal, iar tabloul se află la Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti.

„Cine nu îşi aminteşte din manualele de istorie de România Revoluţionară? Indiferent de epocă şi în ciuda cenzurii, frumoasa brunetă din imagine, îmbrăcată în ie, cu tricolorul pe umăr şi hangerul la brâu, a ilustrat revoluţia modernă de la 1848. Puţini ştiu însă că doamna din imagine este englezoaică, iar pictorul un evreu maghiar născut la Budapesta. Amândoi îndrăgostiţi de România şi de istoria ei şi profund dedicaţi programului naţional românesc. De ce? Se pare că în acea vreme, românii erau o naţiune pasionantă”, spune Codruța Cruceanu, expert în istoria artei la Muzeul Național de Artă, București.

„Apropierea lui Rosenthal de familia Rosetti a dat naştere la mai multe portrete de familie. Există un portret al lui Costache Rosetti îmbrăcat într-o redingotă albă şi o legătură de gât roşie, semn al definitivei sale legături cu o intelectualitate de stânga, liberală. Un portret al soţiei sale, Maria, Mary, sora unui comerciant şi consul al Marii Britanii, de sânge scoţian, Effinghan Grant, era născută Mary Grant, care a devenit o foarte bună româncă. Şi această britanică era întruchiparea României Revoluţionare. Era cea mai apropiată fiinţă dintre prietenii lui Rosenthal şi a ales-o pentru că nu avea nimic specific tipului de femeie din perfidul Albion. Era brună, un păr foarte bogat, ochii negri, o carnaţie albă, foarte apropiată de facies-ul specific româncelor”, explică Adrian Silvan Ionescu.

Şi Maria Rosetti, născută Mary Grant, şi pictorul Constantin Daniel Rosenthal au ajuns la Bucureşti la începutul anilor 1840. Maria, cu tată scoţian şi descendenţă franceză din partea mamei, îşi însoţea fratele, diplomatul Effingham Grant, care lucra la consulatul Angliei din Ţara Românească.

„Familia fiind destul de lipsită de mijloace financiare, Mary şi-a găsit de lucru la familia Odobescu în calitate de guvernantă. Cu acel prilej, în Bucureşti, a întâlnit şi pe reprezentantul unei familii aristocratice locale, nu tocmai scăpătat, dar nici foarte avut, C.A. Rosetti. Acesta este începutul poveştii care avea să se termine câţiva ani mai târziu printr-o căsătorie”, relatează Codruța Cruceanu.

Roshenthal, un evreu maghiar îndrăgostit de România

Constantin Daniel Rosenthal, sosit la Bucureşti în 1843, îl cunoscuse pe C.A. Rosetti în timpul studiilor pe care le făceau amândoi în Occident. Convingerile politice comune aveau să-i lege pentru totdeauna.

„Rosenthal era un artist maghiar, un evreu budapestan, care, pentru că nu se înţelegea cu familia care îi reproşa orientarea sa spre artele plastice, în loc să se ocupe de comerţ ca părintele său, a plecat de acasă. După peregrinări pe la diverse instituţii de învăţământ superior artistic, la Paris se întâlneşte cu câţiva români aflaţi la studii în oraşul luminilor şi se împrieteneşte cu ei, în mod special cu C. A. Rosetti, Rosetaki, cum era poreclit de prieteni. Un om comunicativ, un literat din născare şi un mare patriot”, spune Silvan Ionescu, director la Institutul de Istoria Artei.

„Sigur că în acest moment, privind-o pe Maria Rosetti, deschidem un soi de cufăr cu amintiri în care există multe elemente pe care deseori le ignorăm. Şi printre elementele pe care le ignorăm este şi modalitatea în care cei doi s-au întâlnit la studii acolo (la Viena). Că erau probabil amândoi masoni, că unul dintre idealurile mişcării masonice din acea vreme era mişcarea de eliberare, de rupere a marilor imperii, de aşezare a Europei pe baze noi, de creare a unor state naţionale, în general, o epocă de mari mişcări, fie de suprafaţă, fie subterane. Ei sunt fraţi într-o lojă masonică, iar tema lui Rosenthal este să vină şi să sprijine mişcarea revoluţionară din România. El nu vine aici ca prieten”, explică experta Codruța Cruceanu.

În toiul Revoluţiei de la 1848, Rosenthal obţine din partea Guvernului Provizoriu, condus de prietenii săi politici, cetăţenia românească. Este autorul primei statui de for public din Bucureşti.

„El face Monumentul Libertăţii care a fost aşezat în Piaţa Vorniciei, de aici, în centrul Bucureştilor. Era din material perisabil, din ghips. Dar o statuie impozantă, tot aşa, reprezenta un simbol al României, o femeie tânără - cu trupul acoperit la un hiton grecesc, referirile la antichitatea clasică erau foarte frecvente în acea perioadă - care într-o mână ţine un crucifix spre care ţine ochii ridicaţi, semnul că prin credinţă, prin Dumnezeire ne punem izbăvi, la amândouă mâinile are cătuşe, dar cu lanţurile rupte, semn că se eliberase deja. Şi sub picior calcă un şarpe care reprezenta foarte clar duşmanii ţării”, arată Silvan Ionescu.

„Monumentul Libertăţii” n-a apucat să fie distrus de ploi. Reacţiunea, adică notabilii conservatori, au îndepărtat-o la vestea apropierii armatelor otomane. Folosindu-se de calitatea de artist, Daniel Rosenthal s-a întâlnit în tabăra turcească de la Giurgiu cu marele comandant Suleiman Paşa şi însoţitorul său, Omar Paşa. Pe lângă însărcinările oficiale primite de la Guvernul Provizoriu de la Bucureşti, le face portretele. Probabil că acesta este momentul în care prietenul revoluţionarului Rosetti primeşte comanda de a le oferi ocupanţilor un arc de triumf la intrarea în Bucureşti.

„A făcut o cerere de a deveni cetăţean român în primele zile ale Revoluţiei şi Guvernul Provizoriu îi dă această cetăţenie cu câteva zile înainte de a intra trupele ruseşti în Bucureşti împreună cu Omer Paşa şi cu Suleiman Paşa pentru care el a făcut un arc de triumf de mare anvergură, cu simboluri ale Victoriilor, cu panoplii, cu portretul sultanului Abdul Mecit cae era aşezat în coronament şi Suleiman Paşa a trecut pe sub acest arc de triumf când a intrat în Bucureşti”, explică Silvan Ionescu.

O eroină de legendă

Arestarea guvernului revoluţionar şi apăsătorul protectorat otomano-rusesc care a urmat l-a determinat pe Constantin Daniel Rosenthal să părăsească Valahia. La fel face şi familia Rosetti de îndată ce a fost posibil. Rosetaki fusese arestat alături de mulţi alţi paşoptişti proeuropeni. Maria, proaspătă mamă, face imposibilul şi reuşeşte să îşi elibereze soţul de pe o nava turcească aflată la Orşova.

„În perioada Revoluţiei de la 1848, Maria era proaspătă mamă, avea o fiică numită Libertatea Sofia. În clipa în care Revoluţia din 1848 din Ţ. R. suferă un eşec şi revoluţionarii sunt arestaţi şi duşi pe un vas la Dunăre, Maria înţelege că trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi elibera soţul. Şi odată cu el întreg grupul de revoluţionari. Pentru a-şi disimula identitatea se îmbracă în costum popular, cu alte cuvinte nu îşi arată starea socială. Călătoreşte spre Dunăre, iar legenda spune că atât de milă i se face unei ţărănci de tânăra mamă epuizată şi copilul nemâncat, încât se oferă să îi hrănească copilul, să joace rolul de doică”, povestește Codruța Cruceanu, expert în istoria artei la MNAR.

Ajunsă în garnizoana austriacă de la Orşova, Maria reuşeşte să îl convingă pe şeful militar al locului să îi permită să îi arate soţului ei fetiţa nou-născută, numită Libertatea Sofia. Legenda spune că ajunsă pe vas, printr-un sărut, Maria Rosetti îi lasă soţului un bilet cu informaţii necesare evadării. Cert este că la puţin timp, C.A. Rosetti şi prietenii săi se află în drum spre exilul parizian. Datorită lor, într-un Occident pasionat de ideea unei Europe a Naţiunilor, imaginea „României Revoluţionare” şi multe alte acţiuni de lobby bine ţintite au pus problema Unirii Principatelor pe agenda Marilor Puteri:

„Întorcându-ne la tablou, evident, ea este îmbrăcată în costum popular, într-un costum popular care aminteşte de costumul de Muscel. Are la gât o salbă bogată - asta ţine şi de un anumit statut, şi de felul în care e foarte posibil ca oamenii aflaţi din exil să fi trăit, vânzându-şi salbele, bijuteriile - după aceea ne uităm la felul în care este înveşmântată cumva în tricolor, la faptul că are un hanger la brâu, deci are o atitudine nu neapărat belicoasă, dar care îndeamnă la o atitudine activă, de luptă, în timp ce în fundal, locul spre care este îndreptată privirea, se află grupul revoluţionarilor surprinşi pe Dealul Spirii de armata otomană în 1848. Toate aceste lucruri - un tablou port-drapel al ideii de continuare a luptei pentru realizarea visului de eliberare”, detaliază Codruța Cruceanu.

De ce steagul e cu un mâner rupt?

„Cu hampa ruptă. Era un simbol al înfrângerii temporare a Revoluţiei. De altfel, în timpul Revoluţiei de la 1848 se adoptă tricolorul naţional. pentru că nuanţele celor două ţări au fost unite. Atât pentru Moldova, cât şi pentru Valahia existau staguri în două nuanţe. Pentru Moldova era roşu - albastru, iar pentru Ţara Românească, albastru şi galben. Şi unindu-se cele două se enunţa deja dorinţa de Unire a celor două Ţări Române. Hampa era ruptă pentru că revoluţia fusese îngenunchiată, dar prin acest tablou Rosenthal voia să simbolizeze renaşterea, revitalizarea sentimentului patriotic şi ridicarea până la urmă drapelului naţional în locul care i se cuvenea”, explică Silvan Ionescu.

După înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeei, boierii patrioţi au putut reveni în ţară. Maria Rosetti s-a dedicat modernizării educaţiei şi a principiilor de creştere a nou-născuţilor. Daniel C. Rosenthal s-a stins însă în 1851 în timp ce transporta materiale revoluţionare spre Bucureşti. Interceptat la Budapesta, unde se oprise ca să se împace cu mama sa, a murit într-o închisoare habsburgică. Raportul oficial vorbea de sinucidere, amicii politici de asasinat. Maria Rosetti îi va fi purtat probabil o amintire plină de afecţiune. Dar nimeni nu ştie dacă pasiunea pictorului a-i reda chipul se rezuma la artă sau ascundea admiraţia sa nemărginită faţă de soţia prietenului său.