Alexandra Furnea: „Am început să plâng şi să cerşesc un sedativ”
A scăpat din flăcări şi a ajuns în iad. Aşa descrie Alexandra Furnea, una dintre victimele incendiului din Colectiv, experienţa sa în Spitalul de Arsuri din Bucureşti. La doi ani de la încercarea traumatizantă prin care a trecut, a găsit putere să le povestească reporterilor Digi24 despre chinurile trăite în spital.
Alexandra Furnea: „S-au întâmplat atât de multe lucruri cumplite pe care mi-e greu să mi le amintesc, încât mi-e dificil să izolez doar câteva momente. Dar cele care mi-au rămas întipărite în minte şi în sufet sunt câteva foarte bine delimitate. Unul dintre ele a avut loc atunci când s-a încercat montarea unui cateter venos pe viu. Am fost dusă pe picioare, seara târziu în blocul operator, în sala de operaţii, întinsă pe spate, anestezistul se lăuda că poate să monteze pe viu cateterul pentru că a făcut asta şi femeilor însărcinate şi durează doar câteva minuţele. A ajuns să dureze peste o oră pentru că acest medic nu a reuşit nicicum să îmi găsească vasul de sânge pe care îl căuta. M-a înţepat cu acelaşi ac de nenumărate ori în diverse locuri din zona gâtului, a claviculei. Auzeam mereu ţâţâituri şi zgomote dezaprobatoare pe care le scoteau asistentele şi medicii. Am stat cuminte cât am putut, dar la un moment dat când nu am mai putut am început să plâng şi să cerşesc un sedativ, mi s-a spus că trebuie să mai suport că nu mai durează foarte mult. Într-un final a fost chemat anestezistul-şef care a venit destul de deranjat de situaţie. Mi-a înşfăcat capul, mi l-a întors brutal pe partea cealaltă, eu fusesem operată recent, mi se puseseră grefe la cap, am scâncit de durere, i-am spus că mă doare foarte tare, mi-a spus: nu te doare nimic. La un moment dat a fost chemată o anestezistă, o doamnă care a intrat în sala de operatie. Eu aveam câmpul steril pe faţă, nu vedeam mare lucru şi nici ea nu mă vedea la chip. S-a uitat la ac, a spus: voi cu asta aţi încercat să montaţi? I s-a răspuns că da. S-a uitat consternată la ac şi a spus: nu vedeţi că acul asta este bont? Puteaţi să rupeţi ceva! Mi-am dat seama că nu este bine de sub câmpul ala steril, dar nu nu am spus nimic. Mă simţeam neputincioasă şi mi-era şi foarte rău. Doamna doctor mi-a luat câmpul steril de pe faţă şi a întrebat dacă eu am fost trează în tot acest timp. S-a lasat aşa o linişte generală în sală. Mi s-a părut ireal că se poate întâmpla aşa ceva într-un spital dintr-o ţară civilizată, să te chinuie în felul asta. Fără niciun fel de milă faţă de suferinţele tale, fără un pat ca lumea în care să poţi să te odihneşti, fără un protocol care să îţi aline durerea, doar tu cu suferinţa ta şi cu gândul acela cumplit că mulţi alţii asemenea ţie, care îţi sunt prieteni nu o să scape cu viaţă. Nu pot să se trezească şi să spună: asta am păţit, uite mama, de asta am murit. Și cred că au nevoie de cineva care să vorbească pentru ei aşa încât să nu se mai întâmple aşa ceva niciodată în niciun spital din România”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
